.Index Actualitate Turism

Valea Jiului ar putea pune România pe harta EuroVelo

Înfiinţarea unor trasee pentru biciclişti ar putea, repune, România pe harta europeană a bicicliştilor. Există în momentul de faţă o rută EuroVelo care trece prin România, dar aceasta nu este marcată, nici măcar semnalizată, asta în condiţiile în care traseul european însumează nu mai puţin de 45.000 de km.

În momentul de faţă există în dezbatere un proiect prin care se doreşte înfiinţarea unor trasee pentru biciclişti.  Valea Jiului ar putea avea trasee de mountain bike, însă mai durează. Este nevoie de emiterea unui act oficial prin care să se reglementeze trasarea marcajelor.

“În prezent se așteaptă finalizarea dezbaterilor pe această temă de interes național pentru a putea definitive propunerea de hotărâre de Guvern (…). După emiterea acestui act normativ se vor putea semnaliza/marca specific șI omologa diverse trasee cicloturistice, printer care vor putea fi șI trasee montane pentru mountain bike în Valea Jiului. Relocarea traseelor EuroVelo 6 șI 13 în țările vecine șI aprobarea de alte magistrale prin România va putea evita excluderea României din rețeaua EuroVelo în următorii ani”, arată oficialii ministerului de resort.

Eurovelo este o retea de peste 45.000 km de trasee pentru biciclisti care impanzeste Europa. Eurovelo 6, probabil cea mai renumita ruta europeana pentru biciclisti,  mai este cunoscuta cu numele de “ruta fluviilor” deoarece urmeaza cursul a 3 fluvii: Loara, Rinul si Dunarea. Cu o lungime de aproximativ 4000 de km, ruta traverseaza Europa de la Oceanul Atlantic la Marea Neagra, prin 9 tari: Franta, Elvetia, Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, Serbia, Romania si Bulgaria. Fiecare tara care este traversata de un traseu Eurovelo, incearca sa profite de acest lucru. Sunt promovate obiectivele turistice, unitatile de cazare, restaurantele, parcurile de distractie, etc. Este cunoscut faptul ca cea mai credibila si ieftina este promovarea facuta de turistii multumiti.  Tocmai de aceea, in Europa, autoritatile locale, sprijinite de guverne, dezvolta infrastructura pe aceste rute, asigurandu-se ca cicloturistii beneficiaza de cele mai bune servicii. Acesta este motivul pentru care densitatea de turisti pe trasee este diferita, in functie de serviciile oferite. Romania este singura tara din Europa care nu ofera nici macar semnalizarea traseului.

 

Monika BACIU

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.