.Index Actualitate Administratie

7 ani pentru ca locatarii să plătească contribuțiile pentru reabilitarea termică

Mai multe imobile din municipiul Petroșani sunt incluse într-un program de eficientizare termică. Și locatarii trebuie să contribuie financiar la acest program, iar autoritățile locale de la Petroșani au decis ca partea locatarilor să fie recuperată în 7 ani.

“Taxa de reabilitare termică se va achita în termen de maxim 7 ani, începând din data de 1 a lunii următoare încheierii procesului verbal la terminarea lucrărilor. Asociațiilor de proprietari le revine oblogația ca, în termen de maxim 15 zile de la semnarea procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, să transmită Direcției Tehnice din cadrul primăriei municipiului Petroșani hotărârea de aprobare a sumelor defalcate pe fiecare proprietate individuală, după stabilirea acestora împreună cu contractantul/contractanții lucrărilor”, arată proiectul aprobat de consilierii locali de la Petroșani.

Municipalitatea de la Petroșani intenționează să solicite finanțare prin Programul Operațional Regional 2014-2020 pentru proiectul “Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe din municipiul Petroșani”. Scopul implementării proiectului este acela de creștere a eficienței energetice în blocurile de locuințe nivel P+8 șI P+10.

“Ghidul solicitantului aplicabil apelului de proiecte POR/2017/3.1/A/2/7 REGIUNI Axa Prioritară 3, Prioritatea de investiții 3.1, Operațiunea A – clădiri rezidențiale stabilește ratele de cofinanțare aplicabile pentru cheltuielile eligibile, respectiv 60% din totalul cheltuielilor eligibile ale proiectelor provin din Fondul European de Dezvoltare Regională șI bugetul de stat, iar 40% din aceste cheltuieli sunt sportate de către solicitant șI asociația de proprietari”, arată documentul.

 

Monika BACIU

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.