.Index Actualitate Administratie

Petroșani: Peste două milioane pentru înființarea centrului de colectare prin aport voluntar

Administrația locală de la Petroșani a scos la licitație un contract de peste două milioane de lei care prevede ”Execuție lucrări pentru proiectul ”Înființare centru de colectare prin aport voluntar în municipiul Petroșani””.
Proiectul este finanțat din fonduri europene prin PNRR.
Activitățile propuse prin acest proiect cuprind investițiile necesare înființării unui centru de colectare prin aport voluntar ce vor asigura colectarea separată a deșeurilor care nu pot fi colectate în sistem door-to-door, respectiv deșeuri recilabile și biodeșeuri care nu pot fi colectate în pubele individuale, precum și fluxurile speciale de deșeuri, și anume deșeuri voluminoase, textile, deșeuri din lemn, mobilier, deșeuri din anvelope, deșeuri din echipamente electrice și electronice și multe altele.
Obiectivul specific îl constituie dezvoltarea unui management al deșeurilor eficient, prin suplimentarea capacităților de colectare separată, pregătire pentru reutilizare și valorificarea a deșeurilor în vederea continuării procesului de conformare cu prevederile directivelor specifice și a tranziției la economia circulară.
16 octombrie este data limită pentru depunerea ofertelor. Contractul are o valoare de 2.264.723 lei.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.