.Index Actualitate

Au dat-o de gard

Consiliul Județean “dosește” auditul de la Teatrul Dramatic ID Sîrbu

Oficialii Consiliului Județean Hunedoara anunțau victorios, în urmă cu două luni, că a fost realizat un audit la Teatrul Dramatic ID Sîrbu din Petroșani și…surpriză, există un prejudiciu de peste 2,3 milioane de lei. Cronica Văii Jiului a vrut să intre în posesia documentului, iar un răspuns al Consiliului Județean Hunedoara, instituție în subordinea căreia se află Teatrul Dramatic ID Sîrbu, răspunde prin texte de lege.

“Portivit art.19, alin (4), lit. a) și alin (5) din Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern, cu modificările și completările ulterioare, raportul de audit public intern este transmis conducătorului entității publice care a aprobat misiunea, iar după avizare se comunică structurii auditate. Obiectivul principal al auditului public intern îl constituție desfășurarea activitităților de asigurare și consiliere în scopul îmbunătățirii managementului entităților și îndeplinirii obiectivelor proprii prin furnizarea unei evaluări independente a proceselor de management a riscurilor, de control și de guvernanță, fără ca auditorul inters să își asume responsabilități manageriale”, arată răspunsul Consiliului Județean Hunedoara.

Același răspuns arată că s-au formulat o serie de recomandări ce trebuie puse în practică de conducerea teatrului.

“În urma evaluării sistemelor de conducere și control intern din entitate, auditul intern stabilește dacă acestea funcționează economic, eficace și eficient prin identificarea deficiențelor și formularea de recomandări pentru corectarea acestora. Raportul de audit public intern încheiat la Teatrul Dramatic ID Sîrbu Petroșani conține o serie de recomandări, propuneri formulate de auditori pentru a corecta/elimina deficiențele constatate și pentru a preveni marginalizarea riscurilor. Implementarea recomandărilor este în sarcina managementului entității publice auditate și se concretizează în măsurile/acțiunile/obiectivele dispuse de acesta. Urmare a recomandărilor cuprinse în raportul de audit public intern, conducerea Teatrului Dramatic ID Sîrbu Petroșani a inițiat o serie de măsuri care se regăsesc în deciziile emise de managerul instituției prin care a procedat la organizarea activității de angajare, lichidare, ordonanțare și plata cheltuielilor, control financiar preventiv și la constituirea unei comisii care să analizeze punctula recomandările formulate de auditori”, mai arată răspunsul primit de la CJH.

Oficialii Consiliului Județean Hunedoara susțin că nu pot furniza informații complete, dat fiind faptul că încă există o comisie care analizează situația de la instituția de cultură.

“Având în vedere că, la data prezentei, comisia își desfășoară activitatea, iar constatările acesteia vor fi cuprinse într-un raport ce va fi înaintat managerului instituției și ordonatorului principal de credite, respectiv președintele Consiliului Județean Hunedoara, nu suntem în măsură să vă furnizăm informații complete privind modul de implementare a recomandărilor formulate la această instituție”, mai arată același răspuns.

Consiliul Județean Hunedoara a extins auditul de la Teatrul Dramatic ID Sîrbu din Petroșani

“Săptămâna asta vineri trebuie finalizat auditul și lucrurile nu stau substanțial diferit. Paguba e pagubă, sunt foarte multe. O să văd și treaba asta și o să vă ionformez vizavi de noile date ale auditului”, spunea în luna iunie,  vicepreşedintele CJ Hunedoara, Sorin Vasilescu.

Teatrul Dramatic ID Sîrbu din Petrosani va avea un director general adjunct. Totodatã s-a modificat numãrul posturilor din organigramã. Decizia a fost luatã de Consiliul Judetean Hunedoara, institutie cãreia îi este subordonatã teatrul din Petrosani. “Prin adresa nr. 395/2016 managerul teatrului solicitã aprobarea organigramei, a statului de functii si a regulamentului de organizare si functionare cu modificãrile rezultate din reorganizarea activitãtii institutiei dupã cum urmeazã: înfiintarea postului  de director general adjunct, gradul II, prin transformarea postului vacant de secretar literar, studii superioare, gradul II din Serviciul artistic si mutarea lui în subordinea directã a managerului teatrului”, aratã proiectul aprobat de CJH.  Organigrama teatrului din Petrosani a suferit si alte modificãri. Au fost înfiintate, transformate sau reorganizate anumite compartimente.

Monika BACIU

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.