.Index Actualitate

CEH sabotat din interior?

Termocentrala-MintiaSindicaliştii de la termocentrala Mintia fac acuzaţii dure. Aceştia consideră că termocentrala este sabotaă din interiorul societăţii. În condiţiile în care preţul de vânzare al energiei electrice depăşeşte cu mult costurile de producţie, termocentrala riscă să fie oprită din cauza lipsei cărbunelui. Administratorul special al CEH face cunoştinţă cu realitatea societăţii. Energeticienii de la Mintia i-au trimis o scrisoare deschisă administratorului special al CEH, Dan Agrişan, prin care îi aduc la cunoştinţă situaţia cu care se confruntă termocentrala din cauza stocurilor de cărbune extrem de scăzute.  1000 de tone de cărbune mai avea termocentrala Mintia pe stoc, cantitate care este total insuficientă.

 

 

“Sindicatul Liber Independent Electrocentrale Deva Mintia doreşte să vă informeze despre situaţia reală a termocentralei Mintia la data de 20.01.2016. stocul de cărbune a fost de 1000 tone şi ajunge pentru funcţionarea cu un cazan maxim 20 de ore. Stocul raportat este de 3538 de tone (din care 2500 de tone se află deja alimentat în buncări, iar acest cărbune nu se poate folosi deorece buncării sunt aferenţi altor grupuri, decât cel poirnit acum)”, arată sindicaliştii de la Mintia în scrisoarea adresată administratorului special al CEH, Dan Agrişan.

 

Energeticienii de la Mintia susţin că oprirea totală a termocentralei ar produce avarii serioase, dar ar lăsa şi abonaţii sistemului de termoficare de la Deva fără agent termic.

 

“Pe lângă faptul că riscăm să lăsăm oraşul Deva în plină iarnă în frig (de asmenea şi distrugerea magistralei de agent termic de la Mintia la Deva) pierdem bani care se puteau încasa prin vânzarea energiei electrice pe piaţă în condiţiile în care preţul de vânzare depăşeşte preţul de producţie. Starea de fapt ne duce cu gândul, chiar la sabotarea din interioriul CEH a termocentralei Mintia”, mai arată reprezentanţii Sindicatului Liber Independent Electrocentrale Paroşeni.

 

Conducerea Complexului Energetic Hunedoara subliniază că singurul cărbune care este ars de cele două termocentrale este cel din Valea Jiului.

 

“Cărbunele ne ajunge undeva la două-trei zile.  Stocurile la termocentrale sunt în funcţie de realizări, doar din producţia internă a Diviziei Miniere şi a Societăţii Naţionale de Închideri Mine Valea Jiului. Vom trece peste aceste zile geroase”, a declarat Viorel Stancu, directorul general al CEH.

 

CEH are nevoie de un stoc minim de 50 de mii de tone LUNAR pentru a putea funcţiona, iar situaţia de la acest moment este sub pragul critic. Ministerul Energiei a reevaluat situaţia de la Complexul Energetic Hunedoara. În ceea ce priveşte funcţionarea Complexulului Energetic Hunedoara pe timpul iernii 2015-2016 se precizează că se reevaluează posibilitatea funcţionării celor două termocentrale.

 

 

Monika BACIU

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.