.Index Actualitate

CEH ştie cum să acopere gaura de 1,6 miliarde. Din profit!?

Pierderea de 1,6 MILIARDE de lei de la CEH va fi acoperită. Conducerea Complexului Energetic Hunedoara pare a fi găsit o soluţie miraculoasă prin care să şteargă datoriile societăţii. Aproape 2 MILIARDE este pierderea la nivelul Complexului Energetic Hunedoara, iar oficialii societăţii vin cu o soluţie amuzantă. Societatea energetică nu a funcţionat niciodată pe o piaţă favorabilă care să genereze profit. Anul 2015 s-a încheiat pentru societatea energetică cu datorii de ordinul miliardelor de lei. Există însă un plan pentru a acoperi pierderile. Cel puţin la nivel declarativ, situaţia nu este atât de dramatică….

“În perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2015 Societatea a înregistrat o pierdere de 1.661.611.978 lei, pierdere ce urmează a fi acoperită din profiturile anilor viitori”, arată oficialii CEH.

Cum şi de unde vor scoate profit cei de la CEH nu se ştie. Soluţia miraculoasă au descoperit-o cei de la CEH.

“Este vorba de procedura insolveţei în care se întocmeşte un plan de reorganizare astfel încât să fie achitate o parte a datoriilor către crediori şi astfel să intrăm pe un parcurs normal. Soluţii există şi pentru viitor, dar trebuie să se concretizeze”, a declarat Cosmin Chiuzan, directorul general al CEH.

Soluţiile la care face referire directorul general al CEH sunt cele prezentate de ministerul Energiei. Adică să rămână două unităţi miniere cu câte un grup de la fiecare termocentrală.

“Există discuţii cu cei de la Comisia Europeană vizavi de planul ministerulu. Au existat două videoconferinţe şi s-au stabilit etapele de lucru. În acest caz trebuie respectată legislaţia naţională, dar şi cea europeană”, a mai subliniat Chiuzan.

Cea mai mare problemă a Complexului Energetic Hunedoara a fost anul trecut neachiziţionarea certificatelor de carbon. Pentru că nu a reuşit să cumpere la timp aceste certificate, societatea a primit o amendă de la Ministerul Mediului.

Monika BACIU

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.