.Index Actualitate

CINE A ÎNCHIS TERMOCENTRALA MINTIA?

Termocentrala Mintia, parte a Complexului Energetic Hunedoara, este la un pas de a fi închisă șI asta după ce societatea a pierdut procesul cu Garda de Mediu. Anul trecut, termocentrala Mintia a fost sancționată de Garda de Mediu pentru faptul că nu s-a conformat cerințelor europene. Oficialii Complexului Energetic Hunedoara au contestat amenda, iar sentința emisă, vineri  de judecătorii de la Judecătoria Deva îi este defavorabilă societății.

“Respinge ca neîntemeiată, plângerea contravenţională formulată împotriva procesului-verbal de contravenţie de către petent prin administrator judiciar în contradictoriu cu intimata. Respinge ca neintemeiata cererea de interventie accesorie formulata de intervenientul Sindicatul Liber Independent Electrocentarle Deva-Mintia. Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare”, se arată în soluția Judecătoriei Deva.

Cele două termocentrale care acum sunt parte componentă a Complexului Energetic Hunedoara ar fi putut fi modernizate cu fonduri europene. Au existat fonduri europene pentru modernizarea termocentralelor, dar nu au fost accesate. Astfel, acum Complexul Energetic Hunedoara se află pus în fața unei situații care pare a fi fără ieșire. În schimb s-au împrumutat bani pentru a realiza proiectele de conformare la cerințele de mediu….

“Dorim să atragem atenția asupra faptului că – deși odată cu intrarea în UE, conducerea unităților care fac parte din CEH au cunoscut obligațiile de mediu pe care statul român și le-a asumat – timp de aproape 8 ani nu s-au făcut suficiente eforturi pentru adaptarea la cerințele de mediu comunitare deși a existat posibilitatea atragerii de fonduri europene destinate acestui scop. De asemenea, lucrările de modernizare/retehnologizare neefectuate sau efectuate în mod defectuos la nivelul minelor care aprovizionează CEH afectează în mod critic competitivitatea complexului pe piața de energie”, arată Cristian Bușu, secretar de stat în Ministerul Energiei.

Acum, niciuna din cele două termocentrale din cadrul CEH nu îndeplinește condițiile de funcționare. La Paroșeni, contractul este pus sub semnul întrebării, deși lucrările se apropie de final, iar la Mintia situația este mai dramatică.

Unde-i retehnologizarea?

În anul 2014 oficialii ministerului Energiei, de la acea vreme, susțineau că termocentrala Mintia va fi retehnologizată. Au avut loc șI deplasări în China pentru a-I convinge pe chinezi să investească în energia românească. Totul a fost oprit. AGA de la CEH nu a aprobat demararea lucrărilor pentru reabilitarea grupurilor de la Mintia, deşi a atribuit contractului chinezilor de la China National Electric Engineering CO Ltd (CNEEC). Pentru a se alinia directivelor europene, termocentrala Mintia ar fi trebuit să fie modernizată, însă acest lucru nu a fost făcut, deşi încă de prin anii 2012 au început procedurile.

“Necesitatea şi oportunitatea reabilitării grupurilor energetice de la Societatea Complexul Energetci Hunedoara – Sucursala Electrocentrale Deva a fost determinată atât de situaţia tehnică a acestora, cât şi de Directiva 2001/80/CE a Parlamentului European şi a Consiliului European din data de 23.10.2001 privind limitarea emisiilor în atmosferă a anumitor poluanţi provenind de la instalaţii de ardere de dimensiuni mari. Adunarea Generală a Acţionarilor de la Com,plexul Energetic Hunedoara a aprobat indicatorii economico-financiari pentru acest obiectiv de investiţii iniţial în aprilie 2012 şi apoi, în iunie 2013, indicatorii economico-financiari recalculaţi”, se arată în documentele Ministerului Energiei

O singură procedură de achiziţie publică a fost demarată în anul 2013 prin procedura de “negociere cu publicarea prealabilă a unui anunţ de participare”. Criteriul de atribuire al contractului a fost oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic.

“Trebuie precizat că raportul procedurii de achiziţie a fost semnat cu observaţii de către reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice, unitatea pentru Coordonarea şi Verificarea Achiziţiilor Publice din cadrul DGRFT Timişoara. De asemenea, obiecţiuni referitoare la desfăşurarea procedurii de achiziţie publică aferentă investiţiilor menţionate anterior au formulat operatori precum BILFINGER POWER SYSTEM Gmbh Germania, BABCOCK BOR4SING STEINMULER Gmbh şi BABCOCK NOEL Gmbh. La procedura de achiziţie a participat un singur candidat, China Naţional Electric Engineering Co Ltd. Ca urmare a derulării procedurilor de achiziţie a fost semnat un desemnată cştigătoare oferta companiei CNEEC. Contractul de lucrări a fost semnat în data de 12.09.2014 de directorul general al CEH. Adunarea Generală a Acţionarilor CEH nu a aprobat nici demararea procedurii de achiziţie a lucrărilor şi nici semnarea contractului de lucrări, aceste subiecte nefiind incluse pe ordinea de zi a vreunei şedinţe AGA”, se mai arată în document.

Mai multe companii au acuzat la momentul respectiv că documentaţia nu respectă normele.

“O serie de companii care au dorit să participe la procedurile de achiziţie au reclamat modul de întocmire a documentaţiei de atribuire şi au solicitat suspendarea procedurii până la soluţionarea fondului cauzei. Drept consecinţă, Decizia Consiliului Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor nr. 685/S/C4/377 din 05.09.2013 a suspendat procedura de achiziţie, iar Decizia nr. 3642/C4/3777 din 10.10.2013 a admis, în parte contestaţiile formulate de companiile interesate şi a dispus continuarea procedurii de atribuire după modificarea documentaţiei”, se mai arată în document.

Monika BACIU

 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.