.Index Actualitate Administratie

Conducerea CEH nu discută cu nimeni.  În plină iarnă, stocurile termocentralelor sunt aproape goale  

1carbStocurile de cărbune de la cele două termocentrale scad vertiginos. Abia dacă mai ajunge cantitatea de huilă pentru două zile, iar conducerea Complexului Energetic Hunedoara a intrat în silenzio stampa. Conducerea soceietăţii refuză să discute cu sindicaliştii, prefectul, primarii sau cu preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, iar situaţia escaladează mai ales având în vedere temperaturile scăzute care se înregistrează.

 

 

Complexul Energetic Hunedoara rămâne, în continuare, cartoful fierbinte al Văii Jiului şi nu numai. În urmă cu două săptămâni, la sediul Primăriei Petroşani a avut loc o întâlnire pe tema stocului de cărbune de la Complexul Energetic Hunedoara. Atunci, primarii au solicitat o întrevedere cu membrii Consiliului de Administraţie, dar această întâlnire nu a mai avut loc.

 

“Directorul general ne-a comunicat, în scris, că nu are loc şedinţa pentru că pleacă la Bucureşti la minister. Stocul este extrem de scăzut, din câte ştiu mai au undeva la puţin peste 15.000 de tone de cărbune şi aici mă refer la ce e exploatat şi ce e pe roţi, adică ce urmează să ajungă la termocentrale”, a declarat prefectul judeţului Hunedoara, Sorin Vasilescu.

 

Reprezentantul Guvernului în teritoriu susţine că cele mai mari probleme sunt în zilele de luni când stocurile de cărbune din termocentrale scad din cauza celor două zile nelucrătoare din weekend.

 

“Stocurile scad foarte mult lunea pentru că producţia de la sfârşitul săptămânii ajunge doar marţi la termocentrale”, a mai subliniat prefectul.

 

Şi preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Adrian David, solicită implicarea de urgenţă a ministrului Energiei, Vlad Grigorescu.

 

“Ne declarăm îngrijoraţi de situaţia de la Complexul Energetic Hunedoara şi de situaţia stocului de cărbune de la cele două termocentrale. Nu am primit niciun răspuns fundamentat în privinţa stocului de cărbune. Vom transmite o adresă comună împreună cu Prefectura judeţului Hunedoara prin care notificăm ministerului lipsa de comunicare a celor de la Complexul Energetic Hunedoara. Împreună cu primarii din Valea Jiului şi Deva cerem o întrevedere cu ministrul Energiei pentru a vedea care este viitorul Complexului Energetic Hunedoara, dacă acesta mai are în vedere să continue programul stabilit de fostul ministru Andrei Gerea”, a declarat Adrian David, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara.

 

Minerii vor să lucreze în decembrie, dar nu au cu cine discuta acest aspect. Reprezentanţii Sindicatului Muntele au făcut o adresă către conducerea Complexului Energetic Hunedoara prin care solicită să lucreze în zilele de 12 şi 19 decembrie pentru a recupera zilele de 24 şi 31 decembrie care vor fi libere.

 

“Încă nu am primit niciun răspuns de la directorul general în ceea ce priveşte programul de lucru pentru luna decembrie. Aşteptăm încă”, a declarat Petre Nica, preşedintele Sindicatului Muntele.

 

Aproape 5000 de tone de cărbune consumă cele două termocentrale în timp ce cantitatea produsă este undeva la 4500 de tone. Astfel, Complexul Energetic Hunedoara se confruntă cu un deficit de cărbune, în stocurile celor două termocentrale fiind în momentul de faţă undeva la 12.000 de tone de cărbune.

 

Monika BACIU

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.