Elevi din ce în ce mai puțini și unități școlare închise

Numărul elevilor din județul Hunedoara scade alarmant. Acest fapt duce la închiderea unităților de învățământ. Județul Hunedoara se confruntă cu o depopulare și în rândul sistemului educațional. Numărul elevilor a scăzut cu peste 8000 în decursul a cinci ani. Alte sute de tineri nu frecventează cursurile deloc.

“Menționăm că au fost închise un număr de 17 unitățI școlare, în special în mediul rural, șI nu au fost înființate altele noi. În ultimii cinci ani, efectivele de elevi cuprinse în sistemul de învățământ preuniversitar din județul Hunedoara a fost în scădere de la un an la altul. În anul școlar 2017-2018, numărul de elevi din învățământul preuniversitar este de 57.488, menținându-se tendința de scădere a efectivelor de elevi, cu care s-a confruntat sistemul de educație în ultimul deceniu. La nivel de județ, creșteri ale efectivelor de elevi se înregistrează doar în învățământul postliceal. Cele mai mari scăderi ale numărului de elevi s-au înregistrat la nivelul învățământului liceal/profesional”, arată Ministerul Educației.

fig1Dacă în anul școlar 2013-2014 la nivelul județului Hunedoara erau înscriși 63.522 de elevi, în anul școlar 2017-2018 numărul acestora a ajuns la 57.488 de elevi. (fig.1)

Potrivit Ministerului Educației, numărul elevilor care nu au frecventat deloc cursurile este fluctuant.

fig2“Rata elevilor care nu au frecventat deloc cursurile în anul școlar 2016-2017 este de 0,76%, fiind în ușoară scădere față de anul școlar 2015-2016”, mai arată ministerul. (fig.2)

În primul semestru al anului școlar 2017-2018 un număr de 99 de elevi nu au frecventat deloc cursurile.

 

Monika BACIU

 

 

 

One Response to Elevi din ce în ce mai puțini și unități școlare închise

  1. adina says:

    Numarul elevilor scade in schimb creste numarul cadrelor didactice si a personalului auxiliar . Cum e posibil ? Nu sesizeaza inspectoratul ?

Leave a Reply

Your email address will not be published.