Inundații. Se solicită fonduri și pentru mina Lupeni

Sindicatul Muntele solicită ca mina Lupeni să primească fonduri ca urmare a inudațiilor ce au avut loc aici. Viitura care a lovit vestul Văii Jiului, la finalul săptămânii trecute, a afectat grav și mina Lupeni. Toți minerii au fost evacuați după ce galeriile de mină au fost inundate. O parte dintre aceștia au fost redirecționați la mina Vulcan.

”Având în vedere situația existentă la momentul de față la EM Lupeni și ținând cont de acaria produsă ca urmare a inundării minei Lupeni prin puțul de aeraj Est, consecință a ieșirii Jiului din albia sa, Sindicatul Muntele informează opinia publică că la EM Lupeni o parte din personal a fost detașat la EM Vulcan până când situația va permite reluarea activității în condiții normale la mina Lupeni, iar cu cealaltă parte din personal se intervine permanent și susținut pentru remedierea acariei ce caracterizează starea minei în momentul de față. Cu toatre că se lucrează intens la remedierea avariilor produse de această calamitate, activitatea nu se va putea relua decât parțial în zona blocului V al EM Lupeni cel mai repede în jurul datei de 08 iulie 2020. Pentru zona blocului IV al minei Lupeni remedierea avariilor va dura o perioadă mai lungă de timp”, arată Darius Cîmpean, președintele Sindicatului Muntele.

Ministrul de Interne, Marcel Vela care a fost prezent vineri în zonele afectate de calamități, a precizat că vor fi alocate fonduri pentru înlăturarea efectelor inundațiilor. Se cer bani și pentru mina Lupeni.

”Este important de știut că Sindicatul Muntele reprezentativ la nivelul CEH a solicitat d-lui Prefect al județului Hunedoara ca în baza unei evaluări întocmite de conducerea EM Lupeni și CEH să fie cuprinsă și mina Lupeni, în sinteza ce va fi transmisă Ministerului de Interne cu privire la daunele produse de această inundație ce a avut loc pe data de 26.06.2020”, a mai precizat sursa citată.

Leave a Reply

Your email address will not be published.