.Index Actualitate Administratie

Litigiul dintre Romsilva şi Primăria Petroşani, repus pe rol

IMAG0217Dosarul dintre Primăria Petroşani şi Romsilva a fost repus pe rolul instanţei de judecată. În luna martie a acestui an procesul dintre Primăria municipiului Petroşani şi Romsila a fost suspendat, iar la nouă luni diferenţă, litigiul continuă. Astăzi are loc la Curtea de Apel Alba Iulia un nou termen în dosarul în care municipalitatea de la Petroşani încearcă să obţină câştig de cauză pentru scoaterea din fondul forestier a 46 de hectare de teren. De mai bine de doi ani municipalitatea de la Petroşani se judecă cu Romsilva pentru un teren în suprafaţă de 46 de hectare. După ce magistraţii de la Curtea de Apel Alba Iulia au dat o sentinţă favorabilă municipalităţii aceasta a fost atacată de Romsilva la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a dispus rejudecarea cauzei.

 

Până când nu va fi dată o deicizie definitivă şi irevocabilă lucrările în Parâng sunt stopate.

Autorităţile locale încearcă prin acest proces să nu plătească celor de la Romsilva taxa pentru scoaterea din fondul forestier. Există însă şi o altă posibilitatea cea de a oferi la schimb un alt teren. Potrivit sentinţi pronunţate încã din 2012, instanţa a admis, în parte acţiunea în contencios administrativ formulate de reclamantul Municipiul Petroşani, prin primarul Tiberiu Iacob – Ridzi, în contradictoriu cu pârâta Regia Naţionalã a Pãdurilor – ROMSILVA SA. Astfel, potrivit dispozitivului sentinţei, “obligã pârâta sã emitã avizul pentru scoaterea definitive din fondul forestier naţional, prin transfer din proprietatea publicã a statului în proprietatea publicã a reclamantului, a suprafeţelor de teren destinate realizãrii pârtiilor pentru practicarea schiului, precum şi realizãrii instalaţiilor de transport pe cablu aferente acestora, necesare pentru executarea proiectului ,,Dezvoltarea domeniului schiabil în zona turisticã Parâng” şi, totodatã, a obligat Romsilva la plata sumei de 3.004,03 lei cu titlu de cheltuieli de judecatã parţiale. Numai cã, dupã aproape un an de la pronunţarea sentinţei, Romsilva a făcut recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

 

Monika BACIU

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.