.Index Actualitate Administratie

Lupeniul în sărbătoare!

Lupeniul în sărbătoare! Regal artistic pe scena Palatului Cultural din Lupeni. Trei zile de sărbătoare la cel mai înalt nivel au fost organizate de Primăria și Consiliul Local al municipiului Lupeni, dedicate persoanelor vârstnice și cadrelor didactice din localitate. Pe acorduri muzicale, cu un program artistic de excepție susținut de îndrăgiții artiști Mirebale Dauer și Raoul sărbătoriții au fost felicitați de primarul Lucian Resmeriță, consilierii locali și  senatorul Cristian Resmeriță.

Premii pentru cuplurile de aur

Cuplurile de aur ale municipiului Lupeni au fost premiate de autoritățile locale. Astfel de familii sunt un exemplu pentru generațiile tinere. Cele șapte cupluri premiate pentru longevitate în căsnicie au fost Muntean Ion și Maria, Szatmari Petru și Ecaterina, AfrenȚoaie Constantin și Rodica, Csontos Mihaly și Ileana, Ardelean Vasile și Irina, Condrea Alexandru și Ana, Prunea Pantelie și Marie.

“Așa cum am spus de fiecare dată, familia este nucleul de bază al societății. Aceste familii sunt un exemplu pentru noi toți. Aceste familii au clădit societatea noastră și le datorăm tot respectul”, a ținut să precizeze Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.

Recunoștință dascălilor

Și dascălii din localitate au fost în centrul atenției. Au fost premiate patru cadre didactice iesite la pensie după 40 de ani petrecuți în învățământ și anume Duleanțu Elena, Elischer Hani Rodica, Oțoi Elena și Oțoi Vasile. Un  premiu de excelență a fost oferit doamnei Baldovin Petronela cea care cu răbdare și pricepere se ocupă de copii talentați ai Lupeniului pentru rezultatele deosebite obținute cu aceștia.

La finalul celor trei zile de sărbătoare, toți sărbătoriții au ciocnit o cupă de șampanie însoțită de flori și ciocolată. Sala Palatului Cultural Minerul  gazda  celor patru spectacole oferite sărbătoriților a prins viață, antrenul, voia bună și bucuria sărbătoriților făcându-l să vibreze și să strălucească.

Monika BACIU

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.