.Index Actualitate

Ministerul Energiei: “Nu se poate vorbi de un set de măsuri pentru relansarea Complexului”

Ministerul Energiei: “Nu se poate vorbi de un set de măsuri pentru relansarea Complexului”. Ministerul Energiei oferă cifre seci despre situația financiară a Complexului Energetic Hunedoara. Pentru prima dată, ministerul recunoaște situația catastrofală cu care se confruntă entitatea energetică. De altfel, oficialii de la minister susțin că, în scurt timp, ANAF va începe procedurile de executare silită pentru recuperarea ajutoarelor ilegale acordate societății energetice.

“Situația economico-financiară, juridică și patrimonială a Complexului Energetic Hunedoara este una extrem de dificilă: pierdere curentă de cca. 1 miliard de lei și pierdere reportată de peste 3,6 mld lei; capitaluri proprii negative (cca. Minus 3 mld lei); amenzile pentru certificatele de emisii de CO2 neachiziționate și nedepuse la termene în valoare de 2.365.670.341 lei și amenzile pentru certificatele verzi neachiziționate în valoare de 27.346.278 lei”, arată Ministerul Energiei.

Oficialii ministerului arată și faptul că termocentrala de la Mintia este la un pas de a fi închisă. La instanța de fond, CEH a pierdut procesul cu Garda de Mediu.

“Ca urmare a controlului efectuat de Garda de Mediu, în temeiul prevederilor art. 73 alin (2) din Legea nr. 278/2013 privind emisiile industrial, există riscul ca activitatea termocentralei Mintia să fie suspendată de instanță”, mai arată ministerul.

Termenul în acest dosar a fost stabilit pentru luna aprilie. De mai bine de doi ani, diferite primării, asociații ori sindicate caută să amâne dosarul.

O altă problemă cu care se confruntă Complexul Energetic Hunedoara este insolvența. 15 creditori au depus solicitări pentru deschiderea proedurii insolvenței. Dosarul se află pe rolul Tribunalului Hunedoara, iar un termen în dosar a fost stabilit pentru data de 4 aprilie.

Ajutoare de stat ilegale

În momentul de față o altă problemă majoră cu care se confruntă Complexul Energetic Hunedoara vine din partea Comisiei Europene. Statul român trebuie să recupereze sumele acordate cu titlu de ajutor de stat. În urma verificărilor efectuate de europeni s-a constatat faptul că aceste ajutoare s-au acordat în mod ilegal. Tocmai de aceea, potrivit ministerului, ANAF urmează să înceapă executarea silită a CEH.

“Comisia Europeană a emis Decizia C(2018) 7308 final, prin care a stabilit că împrumuturile acordate CEH constituie ajutoare de stat acordate în mod illegal de România, cu încălcarwa art. 108 alin (3)din TFUE și sunt incompatibile cu piașa internă. În conformitate cu prevederile art. 4 din Decizia anterior menționată, România are obligația ca în termen de 4 luni de la notificarea deciziei (respectiv până la data de 09.03.2019) să recupereze ajutoarele incompatibile. (…), iar ANAF prin Direcția Generală de ADministrare a Marilor Contribuabili va proceda în cel mai scurt timp la aplicarea măsurilor de executare silită în vederea punerii în aplicare a deciziei CE de recuperare a ajutorului de stat ilegal”, mai arată ministerul.

Întreg patrimonial CEH se află sub sechestrul ANAF sau gajat în favoarea Ministerului Finanțelor Publice pentru garantarea împrumuturilor acordate în temeiul prevederilor OUG nr. 115/2015, respectiv nr. 22/2015, garantarea celor trei credite contractate de la BEI, BCR și BRD pentru finanțarea investițiilor de mediu la SE Paroșeni, garantarea datoriilor restante la bugetul consolidat al statului.

CEH nu își poate respecta obligațiile

CEH a mai beneficiat de un ajutor din partea statului roman. În cursul anului trecut, Ministerul Energiei a promovat o ordonanță de urgență prin care s-au aprobat măsuri pentru siguranța alimentării cu energie electrică, act în baza căruia CEH are obligația de a furniza servicii tehnologice de sistem către operatorul de transport și sistem la o valoare a puterii electrice de cel puțin 400 MW, în condițiile reglementărilor emise de ANRE.

“Cu toate acestea, CEH nu a putut să producă energie la nivelul rezervei de sistem plătite pentru că nu a avut cărbune fie că grupurile din cele două centrale nu au fost disponibile. (…) Apreciem că la acest moment  nu se poate vorbi de “un set de măsuri pentru relansarea Complexului”, mai arată MInisterul Energiei

Serviciile de sistem sunt plătite la tarifele reglementate de ANRE, astfel că CEH încasează o anumită sumă lunară pentru serviciile prestate. Aceste măsuri se aplică pentru perioada 15 aprilie 2018-30 iunie 2020.

Oficialii Ministerului Energiei mai arată că Ministerul Finanțelor Publice, ANAF și cu Administrația Fondului de Mediu vor încerca “să identifice modalități legale pentru salvarea activelor viabile din cadrul CEH”.

Leave a Reply

Your email address will not be published.