.Index Actualitate Administratie

Munca la stat recompensată, frumușel

Trei din șase primării din Valea Jiului au făcut publică grila de salarizare a personalului. Primăriile Petrila, Petroșani și Vulcan au publicat lista veniturilor salariale. Muncitorii necalificați, paznicii sau îngrijitoarele au ajuns să aibă salarii de peste 2000 de lei, în multe dintre cazuri. Primarii câștigă între 9000 și 11.000 de lei, iar cel mai mic salariu este de puțin peste 1900 de lei.

Untitled1Petrila – peste 11.000 de lei pentru primar

Potrivit documentelor oficiale publicate pe site-ul Primăriei Petrila, primarul câștigă 11.781 de lei. Potrivit documentelor, venitul acestuia a fost majorat cu 25 de procente, de la 9425 de lei, ajungând la 11.781 lei. Administratorul public de la Petrila câștigă 7830 de lei, în timp ce directorul executiv al Direcției Economice a ajuns la un salariu de 7178 lei. În cadrul compartimentului Administrativ, administratorul are un salariu de 3263 de lei, în timp ce îngrijitorul are un salariu de 2755 de lei. Nici paznicii de la Compartimentul Dispecerat, Monitorizare și Pază Bunuri au salarii majorate. Un astfel de angajat câștigă între 2501 și 3100 de lei, iar un polițișt local poate ajunge să câștige peste 3000 de lei lunar. Un muncitor necalificat din cadrul Direcției Tehnice are un venit lunar de 2200 de lei.

UntitledVulcan – peste 9000 de lei indemnizație pentru primar

Și autoritățile locale de la Vulcan au făcut publică lista salariilor. Potrivit documentelor publicate pe site-ul Primăriei, primarul are o indemnizație de 9425 de lei, cu mențiunea că “Art. 13 – L.153/2017”. În ceea ce privește viceprimarul, acesta are o indemnizație de 7975 lei. Tot la Vulcan, secretar al unitatii administrativ-teritoriale câștigă  7050, arhitectul șef are un salariu de 6400 de lei. Un director executiv din Primăria Vulcan câștigă 6300 de lei, cu mențiunea că “Art. 15 – L.153/2017”, iar un șef serviciu câștigă 5500 cu mențiunea “Art. 15 – L.153/2017”. Un șef de birou are un venit lunar de 5200 de lei.

Un consilier juridic care are funcție contractuală de execuție câștigă 1767 lei, pentru debutant și 2809 lei pentru consilier juridic gradul IA. Tot la Primăria Vulcan un carier, magazioner câștigă 1724, un paznic are un venit de 1587 lei, un bucatar câștigă 1584 lei, în timp ce un îngrijitor are cu 4 lei mai puțin decât un bucătar.  Muncitorul calificat are un venit de 1587 de lei, în timp ce venitul lunar al muncitorului necalificat este de 1450 lei.

Petroșani – peste 2000 de lei pentru îngrijitori

Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, are o indemnizație de 11.781 lei,  în timp ce viceprimarul are o indemnizație de 9.969 lei. Secretarul unității administrativ teritoriale câștigă 7.770 lei lunar, la fel ca un director exxecutiv gradul II. Administratorul public de la Petroșani are un venit de 7880 lei, iar directorul CNIPT câștigă 3. 700 lei. La Petroșani un paznic poate câștiga între 1.997 și 2203 lei, iar un îngrijitor are un venit cuprins între 2097 și 2.203 lei. Muncitorul calificat poate câștiga 2.207 lei.

“In conformitate cu prevederile art. 33 alin. 1 lit d, din Legea nr. 153/2017, valoarea anuală a indemnizaţiei de hrană care urmează să fie acordată pentru o perioadă lucrată de un an este de 10688 lei/ persoana pentru politistii locali din cadrul Serviciului Politie Locala, respectiv de 8350 lei/ persoana pentru functionarii publici si personalul contactual din cadrul Serviciului Politie Locala”, mai arată documentul postat pe site-ul Primăriei Petroșani.

Monika BACIU

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.