.Index Actualitate Politica

Natalia Intotero: ”Transport gratuit pentru elevi și un program de masă caldă și sănătoasă în toate școlile din România”

Natalia Intotero: ”Transport gratuit pentru elevi și un program de masă caldă și sănătoasă în toate școlile din România”. Am participat astăzi la simpozionul „LA ȘCOALĂ, CU MIC – CU MARE! STOP ABANDONULUI ȘCOLAR” organizat de Primăria Municipiului Petroșani la inițiativa domnului primar Tiberiu-Iacob Ridzi, pe care îl felicit pentru abordarea acestui subiect atât de important. Am dezbătut alături de toți actorii locali din învățământ problema abandonului școlar, dar și a consumului de droguri și a bullying-ului în școli.

𝗖𝗢𝗡𝗖𝗟𝗨𝗭𝗜𝗜

Am apreciat deschiderea celor prezenți. Interacțiunea directă cu toți cei implicați în sfera educațională, de la elevi la cadrele didactice, la părinți și instituțiile abilitate în acest sens, societatea civilă, mediul academic și reprezentanții cultelor religioase, este mereu un bun prilej de a înțelege și mai bine nevoile reale. Ca să știm ce trebuie îmbunătățit, trebuie să înțelegem cu adevărat ceea ce nu funcționează.

Au fost prezentate mai multe soluții pentru reducerea abandonului școlar. În acest cadru, am insistat și eu asupra componentelor pe care le consider esențiale: transportul gratuit pentru elevi și un program de masă caldă și sănătoasă în toate școlile din România.

Din discuții, am înțeles că se așteaptă cu mare interes noul pachet legislativ din domeniul educației. Ultimii ani ne-au făcut să fim mai conștienți de probleme și trebuie să accelerăm soluționarea acestora. Trebuie să gândim constructiv și să folosim eficient oportunitatea de finanțare care este PNRR-ul.

Absolut toți cei prezenți au susținut că este necesară consultarea tuturor factorilor implicați și o dezbatere publică adevărată în ceea ce privește noul pachet legislativ. În acest sens, fac din nou un apel către Ministerul Educației – România de a publica și discuta noile Legi ale educației înainte de adoptarea lor în Guvern, pentru a nu repeta greșeala din 2011.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.