.Index Actualitate Administratie

Petroșani: Noi parcări în zona Aeroport

Administrația locală de la Petroșani a scos la licitație un contract de peste un milion de lei în vederea realizării unor noi parcări pe raza localității. Mai exact, contractul prevede extinerea și modernizarea parcarilor din Zona Biblioteca Municipala, str. Aviatorilor din municipiul Petrosani.
”Proiectarea constă în realizarea documentației tehnice care cuprinde toate etapele de proiectare ulterioare D.A.L.I., inclusiv verificarea tehnică a proiectului și asistența tehnică din partea proiectantului pe perioada execuției lucrărilor și pentru participarea la fazele incluse în programul de control al lucrărilor de execuție, precum și execuția lucrărilor pentru obiectivul de investiții Extinere si modernizare parcari Zona Biblioteca Municipala, str. Aviatorilor din municipiul Petrosani”, arată documentul.
Parcările vor fi realizate pe o suprafață de circa 5000 de metri pătrați.
Beneficiile care urmeaza a fi obtinute sunt creşterea siguranței circulatiei; creşterea confortului; reducerea semnificativâ a cantității de praf din aer; cantitatea de noxe emanate de mijloacele de transport; reducerea cantității de zgomot şi de vibrații.
Modernizarea parcarii va avea un impact semnificativ atât pentru participanții la trafic cât şi pentru persoanele care locuiesc în imedita apropiere.
1.120.380 este valoarea contractului. 12 iunie este data limită pentru depunerea ofertelor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.