.Index Actualitate Administratie

Petroșaniul nominalizat pentru Investiții în Sănătate

Investițiile în infrastructura medicală din Petroșani nu au trecut neobservate. La prima ediție a Galei Asociației Municipiilor din România, municipalitatea de la Petroșani a fost nominalizată la categoria “Investiții în sănătate”, alături de Orăștie șI Craiova. Luni, Ateneul Român a găzduit prima ediţie a Galei Asociaţiei Municipiilor din România. Desfăşurată sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României, domnul Klaus Iohannis, evenimentul şi-a propus premierea performanţei în 10 domenii de interes pentru administraţia locală: educație, sănătate, transport , iluminat public, sisteme de încălzire , promovarea și susținerea antreprenoriatului, amenajarea de spații verzi, parcuri și locuri de joacă, promovarea turismului, digitalizare, transparență.

“Am participat la prima ediţie a Galei Asociaţiei Municipiilor din România, o gală ce premiază rezultate notabile în anumite domenii din administraţia publică locală. Şi, fiindcă eu cred că administraţia publică locală trebuie să fie performantă şi aceste performanţe trebuie cunoscute, am acordat Înaltul Patronaj acestei prime Gale şi cred că este bine ca publicul să vadă cum anumite administraţii reuşesc realmente să performeze pentru comunităţile lor”,  a declarat Preşedintele României, Klaus Iohannis.

Primăria și Consiliul Local al municipiului Petroșani susțin financiar investițiile în domeniul medical.

“Evenimentul de astăzi – Gala Asociației Municipiilor din România – organizat sub înaltul patronaj al Preşedintelui României, Klaus Iohannis, a adus o nominalizare municipiului Petroşani pentru secțiunea INVESTIȚII ÎN SĂNĂTATE, recunoaştere care vine să întărească certitudinea că, la Petroşani, sănătatea este unul dintre cele mai importante domenii”, a spus luni seara, primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi.

Spitalul de Urgență din Petroșani se află într-un amplu proces de modernizare. După ce noua clădire va fi finalizată, iar cea veche recompartimentată, pacienții vor fi tratați în saloane moderne.

 

Monika BACIU

Leave a Reply

Your email address will not be published.