.Index Actualitate Administratie

Primii 10 datornici la bugetul local datorează peste 9 milioane de lei

Bugetul municipalității de la Petroșani este prejudiciat și de persoanele juridice. Primele 10 societăți de pe lista neagră datorează bugetului local al municipiului Petroșani peste 9 MILIOANE DE LEI. Mai exact, de la primii 10 datornici persoane juridice, municipalitatea de la Petroșani are de recuperat 9.019.071,91 lei.

Surprinzător este faptul că nu Complexul Energetic Hunedoara este cel mai mare datornic la bugetul local al municipiului Petroșani. Cea mai mare sumă datorată de o persoană juridică bugetului local este de peste 1,5 milioane de lei.

“Gradul de încasare la buget este de peste 85%, așa am avut în fiecare an”, a declarat în urmă cu câteva zile primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi.

Potrivit reprezentanților administrației locale de la Petroșani, sumele datorate de rău-platnici pot fi recuperate extrem de greu, majoritatea dintre societățile cu datorii fiind în insolvență sau faliment.

“Îi executăm pe cei care sunt datornici. Procedura este aceea de a-i executa pe cei care nu își plătesc datoriile”, a mai spus sursa citată. La datoriile persoanelor juridice se adaugă șI cele ale persoanelor fizice. Reprezentanții biroului de urmărire din cadrul Serviciului de Taxe șI Impozite au acționat în judecată datorinicii, însă procedura de recuperare a creanțelor este greoaie.

Sarcinile de serviciu, stimulate?

La începutul acestui an a existat o discuție tocmai pe această problematică. Un angajat al Serviciului de Taxe șI Impozite a câștigat, în instanță, acordarea unor stimulente financiare pentru ÎNDEPLINIREA SARCINILOR ÎN PROPORȚIE DE 30 DE PROCENTE. La acel moment, onsilierul local, Ioan Rus a subliniat cã este o anomalie faptul cã unui angajat  trebuie sã i se plãteascã stimulente pentru cã si-a îndeplinit sarcinile de serviciu în proportie de 30%.

“Încasarea stimulentului era aceea de a face venituri suplimentare bugetului, adicã nedepistate. În a-si face datoria si a încasa la buget 30% din obligatiile care îi revin municipiului este o anomalie, dar dacã judecãtorul a constatat cã asta este realitatea noi nu avem decât sã ne supunem. Sã îti faci în proportie de 30% datoria de serviciu si sã vii sã ceri stimulente de 5 miliarde (lei vechi-n.r.) este interpretabil”,  a spus consilierul local PSD, Ioan Rus.

Și primarul a recunoscut că angajații de la Serviciul Urmãrire, Încasare si Executare Silitã Impozite si Taxe Locale și-ar putea îndeplini obligațiile mai bine.

“Este o sarcinã de serviciu si aceastã chestiune de stimulare implicã mult mai multe lucruri. Nu înseamnã cã trebuie sã stea la ghiseu si sã astepte sã vinã sã încaseze. Conform fisei postului, trebuie sã îsi facã treaba. Nu are legãturã cu aceste stimulente cã îsi fac treaba sau nu. Cã pot sã îsi facã mai bine, e altceva! E o hotãrâre”,  spunea în primăvara acestui an, Tiberiu Iacob Ridzi.

 

Monika BACIU

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.