Propunere legislativă pentru Cetățile Dacice din munții Orăștiei

Propunere legislativă pentru Cetățile Dacice din munții Orăștiei. Senatorul PSD, Cristian Resmeriță, este, alături de alți colegi parlamentari, semnatarul unei propuneri legislative privind regimul juridic al ansamblurilor şi siturilor istorice şi arheologice care fac parte din Lista patrimoniului mondial UNESCO, şi unele măsuri privind protejarea Cetăţilor dacice din munţii Orăştie. Proiectul de lege prin care Cetăţile dacice din Munţii Orăştiei vor fi transferate 0din administrarea Ministerului Culturii în administarea autorităţilor locale, respectiv la Consiliul Judeţean Hunedoara şi Consiliul Judeţean Alba a fost depus la Parlament.

“Principalele problem identificate în present sunbt cele privind statutul juridic al terenurilor, desemnarea unor administrator, lipsa căilor de acces, suprapunerea pe aceeași suprafață a statutului de sit arheologic cu cel de arie natural protejată, lipsa pazei, ceea ce duce la braconajul artefactelor, ceea ce constituie amenințări la adresa acestor obiective. Toate acestea rămân problem nerezolvate timp de 20 de ani, de când cetățile dacice din munții Orăștiei recunoscute pentru unicitatea lor în lume, au fost inscrise în Lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Cu o singură excepție, cea de la Sarmisegetusa Regia, unde Consiliul Județean a devenit administratorul sitului, restul cetăților sunt o invitație deschisă pentru căutătorii de comori, cât timp nimeni nu le are în administrare și nu se ocupă de ele. Centrul Patrimoniului Mondial UNESCO a trimis o atenționare prin care își exprimă îngrijorarea pentru starea cetăților dacice, iar tonul este unul imperativ, UNESCO solicitând un raport detaliat privind starea de conservare si pune problema unei examinări tehnice”, arată inoțiatorii proiectului, între care și senatorul PSD, Cristian Resmeriță.

Potrivit inițiatorilor proiectului legislativ, există o serie de riscuri.

“Riscul este acela de a pierde statutul oferit de forul internațional, iar pentru asta se fac vinovați toti cei care nu au reușit să ofere reglementări clare, care să ducă la remedierea tuturor aspectelor semnalate. Considerăm că încredințarea administrării cetăților dacice către Consiliul Județean, este cea mai bună soluție în contextual actual, având în vedere modelul de administrare, ca exemplu de bună practică, pe care Consiliul Județean Hunedoara îl exercită/ îl derulează la Sarmisegetusa Regia-Grădiștea de Munte. Este de precizat faptul că, dintre obiectivele precizate mai sus, numai monumental istoric Sarmisegetusa Regia-Grădiștea de Munte a fost preluat în administrarea directă a Consiliului Județean Hunedoara, ca urmare a Hotărârii Guvernului nr. 1237/2012. Ca un bun administrator, Consiliul Județean Hunedoara a alocat fondurile necesare, și a înființat un serviciu public de administrare aflat în subordinea, coordonarea și finanțarea consiliului Județean, prin intermediul căruia sunt derulate activitățile propriu-zise de administrare, întreținere și punere în valoare. Ca rezultat concret, Sarminsegetusa Regia-Grădiștea de Munte, constituie un exemplu de bune practici în ceea ce privește administrarea propriu-zisă a monumentului UNESCO”, mai arată inițiatorii proiectului legislativ depus la Parlament.

În 1999, toate cele 6 cetăți au fost înscrise în Lista patrimoniului mondial UNESCO, iar din 2001, prin noua Lege a monumentelor istorice, acestea au fost înscrise pe lista monumentelor separat, fără a se mai pune problema unei rezervații arheologice. În 2006, printr-un ordin al Ministerului Culturii și Cultelor, zona celor 6 cetăți au fost desemnate ca ”zonă arheologică de interes prioritar”.

Șase cetăți au fost incluse în această categoerie, și anume Cetatea dacică de la Grădiștea de Munte – Sarmisegetusa Gegia, capitala regatului dac – este localizată în satul Grădiștea de Munte, comuna Orăștioara de Sus, județul Hunedoara, cod LMI HD-I-s-A-03190, împreună cu așezarea Fețele Albe cod LMI HD-I-s-A-03196; Cetatea dacică de la Costești – Cetățuie – localizată în satul Costești, comuna Orăștioara de Sus, județul Hunedoara, cod LMI HD-I-s-A-03178; Cetatea dacică de la Costești – Blidaru – localizată în stul Costești, comuna Orăștioara de Sus, județul Hunedoara, cod LMI HD-I-s-A-03181;Cetatea de la Luncani – Piatra Roșie – localizată în apropierea satului Alunu, comuna Boșorod, județul Hunedoara, cod LMI HD-I-s-A-032200; Cetatea dacică de la Bănița – Bănița – localizată în satul Bănița, comuna Bănița, județul Hunedoara, cod LMI HD-I-s-A-03156 și Cetatea dacică de la Căpâlna – Căpâlna – satul Căpâlna, comuna Săsciori, județul Alba, cod LMI AB-I-s-A-00020.

Leave a Reply

Your email address will not be published.