.Index Actualitate Administratie

Tiberiu Iacob Ridzi:”Ne-au aprobat un proiect”

Banii au culoare politică? Aceasta a fost întrebarea care a stat pe buzele tuturor după de Ministerul Dezvoltării a publicat lista cu obiectivele de investiții ce urmează a fi finanțate în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală.

Petroșani – un singur proiect

Un singur proiect al municipalității de la Petroșani va fi finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Singurul proiect al municipalității petroșănene este “Modernizare drum comunal DC 66A: Petroşani-Dalja Mică-Dajla Mare, L=5245 m, Municipiul Petroşani, județul Hunedoara – 6.467.828,5 lei”.

“Ne-au aprobat un proiect. Grădinița IG Duca are banii alocați, dar nu are constructor. În momentul acesta, noi avem trei proiecte pe PNDL finanțate. Ne-au aprobat peste 6 milioane de lei pentru drum. Proiectul nostru are o valoare mare. Noi suntem în lucru pentru niște studii de fezabilitate pentru celelalte drumuri care duc către comunitățile momârlanilor. Vreau să le facem pe PNDL, cu asfalt și plus diferența de drumuri din Colonie. Mai avem de asfaltat, în Colonie, 11 străzi din 35 șI vreau să asfaltăm șI drumul de deasupra Geromului, tot pe PNDL. În condițiile acestea, în 2-3 ani putem să terminăm cu asfaltul în tot orașul. În Petroșani sunt circa 120 de km de drum, iar cu asfalt sunt peste 70 de km”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul muncipiului Petroșani

O altă investiție care se leagă tangențial de municipiul Petroșani este cea care vizează modernizarea drumului spre Parâng. Carosabilul se află în administrarea Consiliului Județean Hunedoara, astfel că banii au fost alocați pentru UAT județul Hunedoara. “Modernizare DJ709F: DN 7A-Cabana Rusu-Masivul Parâng, km 6+600-10+325, judeţul Hunedoara” are o valoare de 17.987.524,5 lei.

Petrila – fruntașă în Valea Jiului

Orașul Petrila este cea mai favorizată localitate din Valea Jiului. Nu mai puțin de opt proiecte ale primăriei au fost aprobate spre finanțare în cadrul PNDL. Nu mai puțin de 8.422.269,8 lei sunt proiectele aprobate pentru orașul Petrila.

 

 

  • Construire Grădiniţă cu program normal 5 grupe LONEA-ANA COLDA în orașul Petrila, judeţul Hunedoara – 2.087.948 lei
  • Construire Grădiniţă cu program normal 6 grupe – ID Sârbu în Orașul Petrila, Judeţul Hunedoara – 2.302.745 lei
  • Asfaltare strada Cărbunelui, Oraşul Petrila, Judeţul Hunedoara – 275.830,1 lei
  • Asfaltare strada Dacilor, Oraşul Petrila, Judeţul Hunedoara – 364.470 lei
  • Asfaltare strada Lunca, Oraşul Petrila, Judeţul Hunedoara – 658.840 lei
  • Asfaltare strada Parângului, Oraşul Petrila, Judeţul Hunedoara – 834.106,7 lei
  • Modernizare strada Prundului, str. Florilor și Aleea de la Bl.1 str. Republicii, Oraşul Petrila, Judeţul Hunedoara – 1.898.330 lei
  • Reparaţii și modernizare străzi, trotuare şi parcări în cartierele 8 Martie, 22 Decembrie, Tudor Vladimirescu, Minei și Alexandru Sahia, Oraşul Petrila, judeţul Hunedoara – 4.132.348,95 lei

În urma Petrilei se află orașul Uricani. Pentru cea mai vestică localitate a Văii Jiului au fost aprobate un număr de șase proiecte, cu o valoare însumată de 29.395.011,33. Dacă la nivelul municipiului Petroșani nu a fost aprobat proiectul care prevede continuarea lucrărilor la grădiniță, la Uricani două astfel de proiecte sunt incluse spre finanțare.

 

 

  • Construire grădiniță cu 4 săli de clase, oraș Uricani, județul Hunedoara – 1.897.498,25 lei
  • Reabilitare grădinița nr. 1 Uricani oraș Uricani, județ Hunedoara – 1.795.138,08 lei
  • Modernizare drumuri vicinale din oraşul Uricani şi localităţile componente – 13.818.830 lei
  • Modernizare străzi și alei pietonale în orașul Uricani, județ Hunedoara – 5.049.545 lei
  • Reabilitare poduri și punti pietonale, oraș Uricani, județ Hunedoara – 5.034.000 lei
  • Modernizare sistem de iluminat public stradal în orasul Uricani – 1.800.000 lei

La Vulcan trei proiecte depuse de administrația locală au primit finanțare. Toate cele trei proiecte prevăd modernizarea unor drumuri și alei, iar valoarea investițiilor este de 5.614.678,75 lei.

 

 

 

  • Modernizare străzi şi alei pietonale în zona Cartier Traian , municipiul Vulcan, judeţul Hunedoara  – 2.196.620,86 lei
  • Modernizare străzi şi alei pietonale în zona  Liceu-Centru Vechi, municipiul Vulcan, judeţul Hunedoara – 1.820.662,37 lei
  • Reabilitare Strada Traian, Municipiul Vulcan, judeţul Hunedoara – 1.597.395,52 lei

La Aninoasa a fost aprobat spre finanțare un singur proiect. Acesta prevede “Modernizare străzi de interes local pe raza oraşului Aninoasa” și are o valoare de 5.795.016 lei.

Și la nivelul municipiului Lupeni un singur proiect este inclus în Planul NAțional de Invetsiții. Acesta vizează “Modernizare străzi, drumuri și trotuare din Municipiul Lupeni” și are o valoare de 6.526.034,55 lei.

PNDL reprezintă sursa principală de finanţare pentru infrastructura locală şi are la bază principiul conform căruia în fiecare localitate din țară trebuie să fie asigurat un set minim de servicii publice (10S), în domeniile: sănătate, educație, apă – canalizare, energie termică și electrică, inclusiv iluminat public, transport / drumuri, salubrizare, cultură, culte, locuire și sport.

“În acest sens, Programul Naţional de Dezvoltare Locală stabileşte cadrul legal pentru implementarea unor proiecte de importanţă naţională, care susţin dezvoltarea echilibrată a ţării, fiind structurat pe trei componente: modernizarea satului românesc, regenerarea urbană a municipiilor şi oraşelor, respectiv infrastructura la nivel judeţean. Cea de-a doua etapă a programului finanțează 9.500 de obiective de investiții, dintre care 2.500 de creșe și grădinițe, 2.000 de școli și 5.000 de alte obiective (din toate domeniile eligibile). Pentru aceste investiții sunt alocate fonduri în valoare de 30 de miliarde de lei credite de angajament”, arată comunicatul Ministerul Dezvoltării.

667.779.162,30 lei este valoarea proiectelor din județul Hunedoara aprobate în Planul Național de Investiții.

 

Monika BACIU

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.