.Index Actualitate

Trei spitale în Vale. Pacienții pleacă în marile centre

Trei spitale în Vale. Pacienții pleacă în marile centre. Trei spitale sunt în Valea Jiului. Alte încă două unități spitalicești mari funcționează la Hunedoara și la Deva. Chiar și în aceste condiții există un deficit acut de medici specialiști. Mai grav este faptul că în județ nu există anumite specialități medicale de urgentă necesitate. Un strigăt de disperare în acest sens vine tocmai din partea unui medic hunedorean care profesează la o clinică de chirurgie vasculară din Timișoara. Medicul Mircea Ionuţ Popiţiu cere înființarea unei secții de chirurgie vasculară într-un sptial din județul Hunedoara, iar în acest sens a iniţiat o petiţie online. Potrivit medicului, o astfel de secție este absolut necesară la nivelul județului, având în vedere numărul mare al hunedorenilor care suferă de astfel de afecțiuni.

Doctorul Mircea Ionuţ Popiţiu este originar din Deva, dar lucrează la o clinică de chirurgie vasculară din Timişoara. Acesta solicită, printr-o petiţie pe care a iniţiat-o pe Internet, înfiinţarea unei secţii de Chirurgie Vasculară la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Deva.

“Considerăm utilă înființarea unei secții de Chirurgie Vasculară la Spitalul Județean de Urgență Deva pentru că pacienții vasculari din această zonă merită dreptul la viață, o viață fără amputație!”, arată medicul în petiție.

Pacienții cu probleme vasculare din întreg județul sunt trimiși la cel putin 150 km distanță pentru a fi tratați și se pierd ore bune care pot duce la amputație de membru sau chiar decesul pacienților.

Zilele trecute, medicul a publicat, pe pagina sa de pe reţeaua de socializare, o fotografie cu un trombon extras din artera principală a piciorului drept a unui pacient cu ischemie acută. La acel moment, medicul ridica o problemă îngrijorătoare. Pacientul a fost ținut timp ed o săptămână într-o unitate medicală din județ administrându-i-se doar tratament perfuzabil.

În România trăiesc circa 3,3 milioane de persoane cu vârste peste 65 de ani. Datele de incidență și prevalență a bolii vasculare periferice (BAP) arată că această boală este prezentă la circa 15 la sută dintre aceștia, adică la aproximativ 500.000 de persoane. 

Petiţia online iniţiată de medicul Mircea Ionuţ Popiţiu a strâns până acum peste 1.200 de susţinători. Petiția poate fi semnată accesând linkul: https://www.petitieonline.com/vrem_chirurgie_vasculara_la_spitalul_judetean_de_urgenta_deva

Monika BACIU

Leave a Reply

Your email address will not be published.