Un nou pas pentru realizarea domeniului schiabil Șureanu

Un nou pas pentru realizarea domeniului schiabil Șureanu. Autoritățile locale de la Petrila primesc o veste bună. Drumul forestier Taia – Aușelu va trece în administrarea Primăriei Petrila. AStfel, se face încă un pas pentru realizarea domeniului schiabil Șureanu, despre care autoritățile locale vorbesc de ani de zile. 

Guvernul a decis trecerea unor drumuri forestiere și a terenurilor aferente acestora din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva în domeniul public al orașului Petrila, judeţul Hunedoara. Potrivit autorităților locale, acest demers este un pas importatn pentru realizarea domeniului scchiabil Șureanu.

”Un pas important pentru orașul Petrila privind înființarea Domeniului Schiabil Șureanu. A fost emisă Hotărârea Guvernului privind trecerea unor drumuri forestiere (Taia – Aușelu) și a terenurilor aferente acestora din domeniul public al statului și din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva în domeniul public al orașului Petrila”, a anunțat primarul Vasile Jurca.

De precizat că proiectul legat de Șureanu a fost prins și în Masterplanul investițiilor în turism aprobat de Guvern.

Leave a Reply

Your email address will not be published.