.Index Actualitate

Universitatea Petroșani, pierderi de MILIARDE de pe urma fostei conduceri

Deratizare/dezinsecție cu produse expirate, achiziții fără aprobare șI miliarde neîncasate. Cam așa se prezintă raportul de audit realizat de noua conducere a Universității din Petroșani la Direcția General Administrativă. Universitatea din Petroșani a fost păgubită cu sume importante de bani. Fosta conducere a Direcției Generale Administrative nu a respectat anumite proceduri legale aflate în vigoare, lucru care a dus la mari deficiențe manageriale care nu au făcut altceva decât să aducă pierderi importante financiare instituției de învățământ superior din Valea Jiului.

“A fost doamna auditor intern, a prezentat raportul în fața membrilor Senatului, s-au purtat discuții pe cele 10 puncte, toate derulate pe componenta administrativă și s-au identificat o serie de deficiențe manageriale care au fost puse în seama celui care a gestionat destinele universității, cel care și-a dat demisia acum o lună. Este o pierdere creată în compartimentul cămine-cantine de circa 3 miliarde de lei vechi care a fost compensată din componenta de fonduri bugetare, deci e clar deficiență de management, au fost calculate în mod eronat diferite costuri, au fost gestionate prost bugetul căminelor și cantinelor. Mai sunt niște sume neîncasate de la persoane sau firme care au fost cazate în universitate, acestea sunt de mai bine de patru ani, nu au fost recuperate, una dintre firme este în insolvență și și acolo mai sunt de încasat undeva la jumătate de miliard de lei vechi”,  a prof.univ.habil.dr.ing. declarat Eduard Edelhauser, prorectorul Universității Petroșani.

Deocamdată nu a fost luată nicio decizie în ceea ce privește posibila tragere la rsăpundere a celor vinovați. De precizat este faptul că cel care a condus Direcția Generală Administrativă a Universității Petroșani și-a dat demisia în urmă cu aproape o lună de zile.

“Nu s-a luat o astfel de decizie (de a se îndrepta împotriva celor vinovați pentru a recupera banii-n./r.) . a fost doar o prezentare în Senat și oamenii au fost surprinși de rezultatele financiare existente și apoi o decizie care se va lua în Senat va fi aplicată de conducerea Universității”,  a mai spus sursa citată.

Dacă Senatul Universității Petroșani va decide acest lucru, raportul poate fi înaintat organelor de anchetă.

Potrivit raportului de audit s-au făcut achiziții fără aprobarea Senatului Universității, planul anual de achiziţii nu este datat şi înregistrat și multe alte deficiențe. În ceea ce privește compartimentul cămine-cantină aici pierderile sunt cifrate la suma de 363.756.86 RO. Potrivit aceluiași raport au existat persoane cazate în căminele universității care au fost scutite, fără o bază legală, de la taxa de cazare. În ceea ce privește anumite societăți comerciale care au contracte de închiriere cu instituția de învățământ superior, există debite restante la plata chiriilor.

Monika BACIU

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.