.Index Actualitate

Zeci de mii de locuri de muncă în pericol

Zeci de mii de locuri de muncă în pericol. Zeci de mii de locuri de muncă sunt în pericol dacă se renunță la utilizarea cărbunelui pentru producerea de energie. Informația este făcută publică în analiza „Semestrul european – pachetul de iarnă”, publicat miercuri de Comisia Europeană. România trebuie să ia măsuri pentru protecţia acelor zone, având la dispoziţie fonduri europene, se arată în România are la dispoziţie 750 milioane de euro pentru perioada 2021-2027, din Fondul de Tranziţie Justă.

„Fondul de Tranziţie Justă poate ajuta la diversificarea economică aflată în tranziţie spre activităţi cu emisii reduse de carbon. România încă se bazează masiv pe cărbune pentru producţia de energie. Minele de cărbune şi termocentralele sunt concentrate în judeţele Hunedoara şi Gorj. De asemenea, există o industrie energofagă în judeţele Dolj, Galaţi, Prahova şi Mureş. Renunţarea la aceste activităţi ar avea un impact negativ puternic din punct de vedere socio-economic pentru respectivele comunităţi”, spun experţii europeni.

Aceștia au arătat că există în România 18.600 de persoane care lucrează direct în extracţia de cărbune şi în termocentralele unde se utilizează această resursă, iar alte 10.000 de locuri de muncă depind indirect de această comunitate.

„Renunţarea la extracţia şi utilizarea combustibililor fosili ar putea pune în pericol aceste joburi”, potrivit documentului.

Specialiştii de la Bruxelles vin cu câteva recomandări privind măsurile care ar trebui luate în aceste zone, utilizând fondurile europene. Este vorba despre investiţii în regenerarea şi decontaminarea siturilor, în eficienţă energetică şi resurse regenerabile, în înfiinţarea de noi firme mici şi mijlocii, în centre de cercetare, în reconversie profesională, precum şi acordarea de asistenţă tehnică pentru toate acestea.

Comisia Europeană a prezentat, în decembrie 2019, Pactul Ecologic European (Green Deal), cel mai ambiţios pachet de măsuri care ar trebui să le permită cetăţenilor şi întreprinderilor din Europa să beneficieze de tranziţia către o economie verde şi durabilă. Prin Green Deal, Uniunea Europeană îşi propune reducerea cu 55% a emisiilor de dioxid de carbon până în 2030 şi atingerea unei neutralităţi din acest punct de vedere până în 2050. România are la dispoziţie 750 de milioane de euro, dintr-un buget nerambursabil de 7,5 miliarde euro destinat tranziţiei celor mai afectate regiuni din UE către o economie verde.

Leave a Reply

Your email address will not be published.