Partidul Național Liberal, filiala Hunedoara, și-a lansat candidații pentru alegerile parlamentare. Evenimentul a avut loc în această după-amiază la Petroșani. Adrian David, candidatul PNL la Senatul României susține că viitorii parlamentari liberali vor lupta pentru Valea Jiului, astfel încât aceasta să nu fie un pol al sărăciei, astfel încât Valea Jiului să MEARGĂ ÎNAINTE.
“Valea Jiului înainte. Deși vocea mea este foarte puternică, înăuntru zace foarte multă emoție. Este foarte greu să vorbești acasă. Eu nu am venit să vă vorbesc despre mine. Văd o echipă care cu siguranță va fi câștigătoare. Citesc în ochii dumneavoastră că vă doriți altceva de la parlamentarii dumneavoastră. Există o dorință, din partea noastră a liberalilor, de a întoarce mai mult bine pentru comunitatea care a trimis parlamentarii în Parlament. Mineritul se restrânge, ce facem cu copiii noștri? Sunt întrebări la care într-un oraș ca Petroșaniul, un primar ca Tiberiu Iacob Ridzi, răspunde, DA, avem soluții. Eu, care am fost președintele Consiliului Județean Hunedoara, am răspuns, DA, sunt soluții, avem bani și pentru Valea Jiului. începând cu 11 decembrie noi, echipa de viitori parlamentari ai Partidului Național Liberal vom răspunde DA, ne lupta pentru județul Hunedoara, ne vom lupta pentru Valea Jiului”, a spus Adrian David, candidatul PNL Hunedoara, la Senatul României.
Florin Roman, președintele interimar al PNL Hunedoara, dar și Tiberiu Iacob Ridzi, președintele PNL Petroșani și totodată primarul municipiului Petroșani au venit pentru a-i susține pe candidații formațiunii politice. Liberalii sunt de părere că județul Hunedoara trebuie, ca după alegerile din data de 11 decembrie, să urmeze un trend ascendent, să MEARGĂ ÎNAINTE, cu ROMÂNIA ÎNAINTE. PNH Hunedoara a depus liste complete pentru alegerea viitorilor senatori și deputați în județul Hunedoara. Pe liste se regăsesc: Carmen Eleonora Hãrãu, Adrian Nicolae David, Dorin Ioan Petrui, Constantin Lupu, Vasilicã Potecã (pentru Senat); Lucian Heiuș, Dorin Oliviu Gligor, Marcel Adrian Goia, Oana Elisabeta Frânc, Valeriu Butulescu, Petre Lucian Gherman, Ovidiu Ilie Furdui, Mihai Gabriel Irimie (pentru Camera Deputaților).
Evenimentul de la Petroșani a avut loc în avanpremiera mitingului pe care PNL Hunedoara îl va organiza duminică, la Deva, în prezența președintelui PNL Alina Gorghiu, dar și a altor lideri importanți ai partidului.
Monika BACIU