Conducerea unor unități de învățământ din Valea Jiului a luat decizia de a scurta programul de studiu al elevilor. Gerul năprasnic din ultimele zile scurtează programul elevilor. La Petroșani, din cauza unei avarii la sistemul de termoficare, la Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida cursurile au fost scurtate.
“Doar la Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida s-a scurtat programul, dar din cauza unei avarii la sistemul de termoficare. Au căldură, doar că aceasta nu este la parametrii optimi. În celelalte școli nu avem probleme, există centrale pe gaz, acestea funcționează”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.
Doar la Vulcan la Colegiul Tehnic Mihai Viteazu au fost suspendate cursurile. Niciunde în Valea Jiului nu mai există astfel de probleme. La Lupeni, edilii le-au propus cadrelor didactice să înceapă cursurile de la ora 9, dar acestea au considerat că nu este necesară o astfel de măsură.
Monika BACIU