Noi reglementări pentru protejarea minorilor aflaţi în risc de abandon. O serie de instituţii au anumite resposabilităţi în ceea ce priveşte copiii. Spre exemplu, la unităţile medicale, cei de aici au de luat mai multe măsuri în colaborare cu Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.
“Această hotărîre de Guvern trasează clar anumite sarcini în grija noastră şi a celorlalte instituţii adică spitalului şi a Serviciului de Evidentă a Populaţiei şi a DGASPC-ului. Pînă acum nu erau prevăzute clar anumite sarcini. Acum se pune foarte mare accent pe asistentul medical din unitatea sanitară. Se prevăd anumite responsabilităţi clare şi în sensul că nicio mămică care vine în spital, aceasta trebuie să prezinte actele de identitate. În cazul în care nu are actele de identitate asistentul medical, asistentul social care ar trebui să fie în unitatea medicală are obligaţia să anunţe Direcţia de Asistenţă Socială, să anunţe Serviciul de Evidentă a Populaţiei. Noi trebuie să avem grijă ca aceste mămici aflate în situaţie de risc să fie înscrise la medicul de familie. Noi avem angajat un asistent medical comunitar şi un mediator sanitar. Asistenţii comunitari şi medicul comunitar trebuie să colaboreze strîns cu medicii de familie, să identifice aceste mămici aflate în situaţie de risc, să vadă dacă au acte de identitate, să vadă dacă pe perioada sarcinii au fost monitorizate de către medicii de familie. Mai trebuie luată în evidenţă situaţia socială şi materială a acestor mămici şi în situaţia în care putem să o ajutăm pentru a păstra copilul în familie, trebuie să o facem. În spital în secţia de urgente trebuie să verifice actul de identitate şi să întocmească o foaie de observaţie, model care este dat în norme, este dat un formular de declaraţie pentru mămicile care se vor internă. Asistentul medical are obligaţia să solicite complectarea formularului declaraţiei, să ataşeze la foaia de observaţie acest formular, să fotografieze mămica gravidă şi să aplice fotografia pe formularul de declaraţie. Să solicite organului de poliţie care este arondat la unitatea medicală desemnarea unui reprezentant care să se deplaseze de urgenţă la sediul unităţii sanitare în vederea identificări în cazul în care mama nu are acte de identitate sau în cazul în care este minoră trebuie văzut reprezentantul legal dacă cunoaşte situaţia pentru că s-ar putea că viitoarea mămica să fie minoră şi au fost cazuri în care părinţii au ştiut sau nu de acesta problemă. Sunt mai multe sarcini care se impun şi trebuie să colaborăm foarte strîns toţi. În acest sens noi am informat spitalul şi am ataşat o copie după hotărîrea de Guvern şi să sperăm că în situaţia în care va fi cazul le vom rezolva împreună”, a declarat Cristina Mraz, director executiv DLAS Petroşani.
La Petroşani au existat cazuri de abandon sau de risc de abandon, însă autorităţile au luat măsurile de rigoare.
“Au existat cazuri de acest gen. Acolo unde nu au fost acte de identitate am încercat să rezolvăm problema împreună cu cei care de la Direcţia de Asistenţă Socială şi cu cei de la Evidenţa Populaţiei. Acolo unde mămica dorea să abandoneze copilul datorită problemelor sociale pe care le avea am intervenit în familia lărgită a mămicii şi am încercat cu anumite ajutoare excepţionale să ajutăm familia pe o perioadă de două, trei luni să poată să îşi rezolve situaţia la vremea respectivă. Şi cu laptele praf pe care l-am avut la vremea respectivă la fel am încercat să ajutăm mămica în situaţia în care nu a avut lactaţie”, a mai spus sursa citată.
Acolo unde mamele nu aveau posibilitatea de a-şi creşte copiii, autorităţile au colaborat şi cu familia extinsă, iar succesul a fost garantat.
“Cu ajutorul familiei lărgite pentru că întotdeauna bunicii au un rol important în a sprijinii fetele ca totul să fie în regulă şi copilul să crească în bune condiţii. Au fost şi situaţii în care copii au fost abandonaţi în spital şi atunci aceşti copii au intrat în evidenţă Direcţie pentru Protecţia Copilului o perioadă după care au fost şi situaţii fericite în care copiii au fost adoptaţi. Se iau toate măsurile de care dispunem la vremea respectivă că aceşti micuţi să nu rămînă abandonaţi”, a mai subliniat Mraz.
Au existat şi cereri de adopţie, însă acesta este un proces laborios. Până la finalizarea procedurii de adopţie, autorităţile au luat măsura plasamentului celor mici.
“Pînă la realizarea adopţiei se iau măsurile de urgenţă a unui plasament ori în familia lărgită ori în altă familie dacă este la vremea respectivă sau într-un centru. Pînă în doi ani copilul este bine să nu fie instituţionalizat”, a conchis directorul DLAS Petroşani.
In vederea aplicarii prevederilor prezentei hotarari, serviciul public de asistenta sociala desemneaza cel putin un asistent social care are obligatia sa efectueze demersurile necesare inregistrarii nasterii copilului parasit in unitatea sanitara, iar directia generala de asistenta sociala si protectia copilului desemneaza cel putin un asistent social care are obligatia sa efectueze demersurile pentru preluarea acestuia in sistemul de protectie a copilului, atunci cand starea de sanatate ii permite.
Monika BACIU