.Index Actualitate

Ajutor financiar din partea Guvernului pentru familia minerului decedat la mina Livezeni

Ajutor financiar din partea Guvernului pentru familia minerului decedat la mina Livezeni. Familia minerului care, la finele anului trecut, a decedat în urma unui accident de muncă petrecut la mina Livezeni va beneficia de ajutor financiar din partea Guvernului. Suma alocată de Executiv este de 20.000 de lei.

“De asemenea, se propune acordarea unui ajutor de urgență de 20.000 lei doamnei Curec Magdolna Martika din municipiul Petroșani, județul Hunedoara, pentru depăşirea situaţiei de necesitate provocată de decesul soţului, Marian Curec, care a fost victima unui grav accident de muncă care a avut loc în data de 4 decembrie 2017, în subteranul Minei Livezeni, la 300 de metri sub pământ. Victima a fost adusă la suprafață de salvatorii minieri, însă ulterior a decedat la o clinică din Timișoara unde fusese transportată pentru îngrijiri medicale”, arată documentul Guvernului.

Bărbatul a fost internat mai multe săptămâni în spital, însă după o lungă agonie, acesta a decedat.

11 hunedoreni primesc 66 de mii de lei de la Guvern

11 hunedoreni vor beneficia de ajutor financiar din partea Guvernului. Suma alocată celor 11 beneficiari este de 66 de mii de lei. Propunerile de ajutoare de urgență au la bază anchetele sociale efectuate de către agențiile județene pentru plăți și inspecție socială județene, centralizate la nivelul Agenției Naționale pentru Plăți și Inspecție Socială, care a transmis situațiile centralizatoare cu respectivele propuneri Ministerului Muncii și Justiției Sociale.

“Se propune acordarea de ajutoare de urgență în sumă totală de 1.517.900 lei pentru sprijinirea unui număr total de 493 familii și persoane singure care se află în situaţii de necesitate cauzate de incendii, fenomene hidrometeorologice periculoase și alunecări de teren, accidente, probleme grave de sănătate ori alte cauze care pot conduce la riscul de excluziune socială, în vederea ameliorării situației socio-materiale, de locuit și de sănătate ale acestora”, arată documentul Executivului.

Din cele 11 persoane beneficiare, o familie va primi suma de 500 de lei pentru remedierea efectelor produse de incendii.

Monika BACIU

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.