.Index Actualitate

Prezentul e NEGRU , dar viitorul va fi ROZ cu ROȘU la guvernare

Viitorul Văii Jiului va fi ROZ, dacă ROȘU rămâne la guvernare. Prezentul este însă negru precum fumul de cărbune, cărbunele care arde Valea. Însoțit de o armată de politicieni, premierul României, Mihai Tudose a poposit, la sfârșitul săptămânii trecute în Valea Jiului. aproape două ore să fi durat discuțiile cu sindicaliștii, pensionarii și administrația Complexului Energetic Hunedoara. Prim-ministrul a lansat un porumbel al “păcii”. Mineritul nu se va mai închide, ba din contră se vor redeschide minele.

“Scopul vizitei de astăzi, dar și rezultatele sunt în sensul retehnologizării mineritului românesc, a redării mândriei Văii Jiului cu tot ceea ce înseamnă pornind de la siguranța în exploatare, siguranța oamenilor, trecând prin recunoașterea mineritului și a energiei produse pe cărbune ca element de siguranță națională și ajungând la intrarea minelor de la Complexul Energetic Hunedoara a retehnologizării și a aducerii exploatării  în zone de competitivitate. Nu mai dorim ca la anul să fim în situația în care suntem anul acesta, în care trebuie să importăm jumătate din stocurile de cărbune pentru iarnă. Vom încerca să nu mai închidem mine, ci dimpotrivă să redeschidem mine. Mintia și Paroșeniul să devină elemente de siguranță în acest sistem energetic pentru zona aceasta a țării”,  a spus la Petroșani, prim-ministrul României, Mihai Tudose, flancat pe politicieni, în timp ce la extremități se aflau cei din conducerea Complexului Energetic Hunedoara, societate la sediul căreia a avut loc vizita.

Paradoxal este faptul că tocmai săptămâna trecută, Guvernul a aprobat memorandumul prin care două mine se mai închid până anul viitor. În acest context, premierul vrea un plan de reorganizare al Complexului Energetic Hunedoara.

“Domnul ministru secretar de stat Vișan s-a angajat și e sarcină ca într-o lună împreună cu conducerea CEH, cu sindicatele să avem la Guvern un plan de reorganizare pe termen mediu și lung”,  a mai spus premierul.

Întrebarea care stă pe buzele tuturor după afirmația premierului este de ce se mai închid minele, dacă urmează ca unele să fie redeschise. Pentru că nu sunt profitabile. De ce nu sunt profitabile? Pentru că nu s-a vrut. De ce nu s-a vrut? Pentru că interesele de grup au fost mai mari decât interesul național. Societatea se reorganizează de ani de zile, tot sub umbrela social-democraților. Aceștia nu au găsit încă nicio soluție viabilă pentru societățile miniere și cele energetice, decât închiderea lor. Odată cu închiderea se asigură și ștergerea urmelor jafului. În urma vizitei premierului au rămas doar promisiunile. Aflați în edițiile viitoare cum oficialii ministerului de resort recunosc faptul că nu au găsit o soluție viabilă pentru Complexul Energetic Hunedoara.

 

Monika BACIU

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.