.Index Actualitate Administratie

Un parc, două lumi

parc1Contrastele sunt prezente în parcul central Carol Schretter din Petroşani. O parte pietonală este prevăzută cu pavaje, iar una cu asflat care de-a lungul anilor s-a degradat vizibil. Pentru a uniformiza aspectul, dar şi pentru a-l moderniza, autorităţile locale de la Petroşani aşteaptă fondurile europene pentru reabilitarea parcului central. Parcul Carol Schretter din municipiul Petroşani este cel mai mare de acest gen din localitate, însă aspectul său este unul care lasă de dorit, asta deşi an de an se realizează reparaţii în această zonă. Autorităţile locale de la Petroşani vor să schimbe total aspectul parcului, însă deocamdată aşteaptă fondurile europene.

“Anul acesta este prevazuta reabilitarea totala a parcului Carol Schreter. Colegii mei care se ocupa de acest lucru mi-au spus ca se asteapta o linie de finantare care sa se plieze pe aceasta reabilitare a parcului. Nu a fost realizat pana in acest moment studiul de fezabilitate premergator unui astfel de proiect dar cu siguranta in perioada urmatoare el va fi realizat si lucrarile vor incepe atunci cand va exista o finantare cu bani europeni ceea ce nu inseamna ca colegii de la SPADPP nu vor face aceste curatenii de primavara si toate aceste lucrari de intretinere a parcului necesare dincolo de reabilitare”, a declarat Nicu Taşcă, purtătorul de cuvânt al Primăriei Petroşani.

Nici celelalte parcuri din localitate nu vor fi uitate de autorităţi. Lucrări de întreţinere vor avea loc în toate locurile de relaxare.

“Parcul Carol Schreter fiind cel mai mare parc din municipiul Petrosani este principalul obiectiv dar cu siguranta lucrari si reparatii vor fi realizate si in celelalte parcuri din municipiul Petrosani”, a mai spus sursa citată.

La ora ctuală, parcul lasă mult de dorit. O reabilitare totală nu s-a mai făcut de ani de zile. Acest lucru se va schimba, însă, odată cu amplul program de reabilitare ce prevede şi modificarea aspectului peisagistic, dar şi schimbarea destinaţiei unor ornamente existente acum în parc.

Monika BACIU

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.