.Index Actualitate

Gândire pragmatică Performanţă în sport, dar nu şi carieră

elevSport de performanţă, dar şi pregătiri pentru bacalaureat, iar apoi facultate. Andrei Mustocea este elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional de Informatică Carmen Sylva din Petroşani. El este olimpic naţional la sport. Mulţi ar zice că nu e greu. Nu este însă nici uşor. Pentru a obţine perfomanţe, indiferent de domeniu, este nevoie de pregătire. Andrei se poate mândri cu rezultate foarte bune la ompiadele naţionale de tenis de masă. Pentru a face performanţă a fost nevoie de ore întregi de antrenament.

 

“E destul de greu, încă din clasa a IX-a de când am început să am preformanţe mai bune mi-a fost greu să împac şi şcoala şi antrenamentele pentru că domnul antrenor mă chema în fiecare zi, trebuia să îmi fac temele, nu ştiam dacă sportul îmi va oferi un viitor şi atunci a trebuit să le împac pe amândouă şi se pare că am reuşit. Cea mai bună performanţă a mea a fost în clasa a X-a, la olimpiada naţională şcolară de tenis de masă, locul opt pe ţară. Este greu să mă antrenez zilnic, dar m-am obişnuit pentru că practic acest sport de la vârsta de 8 ani şi a devenit deja o obişnuinţă. Fac naveta la Petrila în fiecare zi”, ne spune Andrei Mustocea, liceeanul olimpic la tenis de masă.

 

În România nu poţi trăi din sport. Este părerea lui Andrei care, fiind în clasa a XII-a, se gândeşte cu seriozitate la viitorul său. Nu va continua această pasiune pentru că nu îi va oferi un trai decent. Tânărul se pregăteşte pentru bacalaureat, dar şi pentru admiterea la o facultate care nu are nimic de a face cu sportul.

 

“Nu cred că voi face o meserie din asta pentru că în România sportul, tenisul de masă, nu este bine plătit, iar eu nu sunt la un nivel atât de ridicat pentru că a trebuit să împac şi şcoala şi nu pot să merg în altă ţară. În România toţi jucătorii de tenis de masă profesionişti au şi alte meserii pe lângă tenis care le asigură traiul. În această perioadă mă pregătesc mai mult pentru bacalaureat, am lăsat puţin tenisul de masă pe planul doi pentru că am pus şcoala pe primul loc, mai ales că anul acesta am şi admitere, am şi bacalaureat. Dar totuşi am reuşit să mă calific şi anul acesta la faza pe ţară. Vreau să merg în Cluj Napoca la Politehnică, la construcţii”, ne mai spune tânărul.elev1

 

Dascălii se mândresc cu performanţele obţinute de elevii lor, însă cu regret spun că ei nu au posibilităţi pentru a le răsplăti eforturile.

 

“Nu pot să spun totalul premiilor obţinute pentru că ele încă sunt în desfăşurare, săptămâna viitoare are loc olimpiada la matematică, dar până la acest moment avem doi elevi care ne vor reprezenta la nivel naţional, la religie şi la sport. Avem destul de multe premii obţinute la nivel judeţean. Noi avem nişte variante destul de mici, nu prea putem să îi premiem, dar primăria municipiului Petroşani în mod constant premiază aceşti elevi care se ridică la un nivel foarte înalt în oraşul Petroşani”, a declarat Lucian Resmeriţă, director Colegiul Naţional de Informatică Carmen Sylva din Petroşani.

 

Administraţia locală de la Petroşani este cea care an de an acordă diferite premii elevilor care obţin rezultate bune la concursurile şcolare.

 

Monika BACIU

 

 

 

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.