.Index Actualitate

1866 de copii au fost înscriși în clasa pregătitoare

1866 de copii au fost înscriși în clasa pregătitoare. Puțin peste 1800 de copii din județul Hunedoara au fost înscriși în clasa pregătitoare. Mai exact este vorba de 1866 de copii care din toamnă vor începe cursurile clasei zero. Conform situaţiei centralizate de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN), în intervalul 4-15 martie din prima etapă (4 – 22 martie 2019) a calendarului de înscriere în învăţământul primar pentru anul şcolar 2019-2020 au fost introduse 122.220 de cereri în baza naţională de date.

În prima etapă, cererile-tip de înscriere mai pot fi completate, online sau la secretariatul unităţii de învăţământ în care se doreşte înscrierea copilului, până vineri, 22 martie, inclusiv. Cererile-tip completate online trebuie validate ulterior în unitatea de învăţământ aleasă pentru înscriere, în prezenţa părintelui şi (cel puţin) a unui membru al comisiei, zilnic, de luni până vineri, între orele 8.00 – 18.00.

Listele copiilor înscrişi după prima etapă şi numărul locurilor rămase libere vor fi afişate atât în unităţile de învăţământ, cât şi pe site-urile acestora şi ale inspectoratelor şcolare judeţene/ISMB, în 29 martie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.