Municipalitatea de la Petroşani se pregăteşte pentru manifestările dedicate Zilei Naţionale a României. La fel ca în fiecare an, vor avea loc manifestări religioase, însă pentru petroşăneni de departe cel mai aşteptat moment este cel în care vor fi servite preparatele tradiţionale. 2000 de porţii de fasole cu cârnaţ, dar şi fără pentru cei care ţin post vor fi servite petroşănenilor.
“La fel ca în fiecare an vom marca aşa cum se cuvine Ziua Naţională a României. Vor avea loc manifestări cu acest prilej, se va arbora drapelul naţional, dar se a servi şi fasole cu cârnaţi. Având în vedere că suntem în Postul Crăciunului, pentru cei care ţin acest post vom pregăti mâncare fără carne, astfel încât să se poată bucura şi ei de acest eveniment important pentru români”, a declarat Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroşani.
Pentru organizarea manifestărilor dedicate Zilei Naţionale a României, consiliul local Petroşani a alocat suma de 29.000 de lei. acţiunile vor avea loc în Parcul Carol Schretter.
Monika BACIU