Angajările, mană cerească pentru unii candidați
Concursul pentru ocuparea posturilor de la mina Vulcan a avut loc vineri. Pentru cele 100 de posturi disponibile s-au înscris la concurs 136 de persoane. Din totalul celor 136 de persoane, numai 29 au susținut proba scrisă pentru ocuparea unui post de miner. Asta în condițiile în care conducerea Complexului Energetic Hunedoara a scos la concurs 44 de posturi de miner. Mai mult, săptămâna trecută, administrația a decis prelungirea termenului de depunere a dosarelor în speranța că vor fi mai mulți candidați pentru posturile de mineri. Concurență a existat în ceea ce privește posturile de lăcătuș și electrician. CEH a scos la concurs 20 de posturi de electrician, iar la concurs s-au prezentat 52 de persoane. În ceea ce privește lăcătușii, 55 de candidați au fost la prima scrisă pentru cele 36 de posturi vacante. Rezultatele finale se vor afișa zilele acestea. De precizat este faptul că pentru cele 100 de posturi scoase la concurs, una din condițiile obligatorie a fost ca participanții să aibă calificare în cele trei domenii. Pentru unii candidați, angajările au fost o mană cerească. Câteva zile le sunt necesare pentru a începlini condițiile de pensionare, iar angajările au venit la momentul potrivit pentru acești candidați.
Monika BACIU