.Index Actualitate

30 de ani de școală europeană

Festivitatea de premiere pentru  cea de a XIV-a ediție a Competiției Naționale pentru obținerea Certificatului „Școală Europeană” s-a desfășurat, la sfârșitul săptămânii trecute, la Palatul Parlamentului. Două unități de învățământ din județul Hunedoara au obținut certificatul de “Școală Europeană”. Este voba de Este vorba despre Colegiul Economic „Hermes” Petroșani și Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” Deva, care vor fi recompensate cu câte 5.000 de lei.

“Delegația județului Hunedoara a participat la eveniment cu cele două unități de învățământ câștigătoare a acestui onorant certificat. Este vorba de Colegiul Economic Hermes Petroșani, câștigător pentru a III-oară consecutiv și Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” din Deva.

Premierea celor 63 de unități de învățământ a avut loc într-un cadru festiv , în sala Spiru Haret de la Camera Deputaților. La eveniment au participat invitați de seamă precum: ministrul educației,d-l Pavel Năstase,d-na secretar de stat Ariana Oana Bucur, d-na senator Ecaterina Andronescu, d-l director general M.E.N Alin Păunescu, d-na Monica Calotă, director ANPCDEFP, reprezentanți ai Comisiei Europene, ai Institutului Român pentru Educație.
Felicitări câștigătorilor pentru distincția obținută”,  arată reprezentanții ISJ Hunedoara.

Banii vor fi utilizați pentru dotări, iar decizia privind bunurile achiziționate aparține conducerii școlilor. Din județul Hunedoara, două licee au reuşit să primească acest titlu onorant și anume, Colegiul Economic „Hermes” Petroșani, cu 168 de puncte, și Liceul Tehnologic „Grigore Moisil” Deva, cu 148 de puncte.

Ediția din 2017 a avut o încărcătură simbolică, pentru că a marcat împlinirea a 30 de ani de la lansarea programelor europene din domeniul educației și formării profesionale, 20 de ani de când unitățile de învățământ din România participă la aceste programe europene și 10 ani de când România a aderat la Uniunea Europeană.

 

Monika BACIU

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.