30 de mineri de la SNIM vor fi angajați la CEH. O parte din angajații Societății Naționale de Închideri Mine din Valea Jiului vor fi angajați în cadrul Complexului Energetic Hunedoara. Este vorba despre minerii care nu îndeplinesc condițiile de pensionare și și-au manifestat intenția de a lucra la exploatările miniere de la CEH.
“Astăzi, am aprobat cererile de angajare depuse de muncitorii de la Minele Uricani ș Paroșeni (activitatea de subteran se încheie în 31 decembrie 2019). Cu acordul ministrului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, domnul Virgil Popescu și aprobarea administratorului judiciar, domnul Emil Gros, muncitorii de la cele doua exploatări miniere (care nu îndeplinesc condițiile de pensionare și nu beneficiază de Ordonanța 69) sunt transferați, pe posturile de muncitori subteran, la minele din cadrul Complexului Energetic Hunedoara”, a precizat Cristian Roșu administratorul special al Complexului Energetic Hunedoara.
Cei care vor fi angajați la Complexul Energetic Hunedoara vor trebui să renunțe la sumele compensatorii.
“În CCM este prevăzut faptul că cei care au încasat sume compensatorii în ultimii trei ani, nu pot fi angajați. Li s-a explicat și au confirmat faptul că vor renunța la sumele compensatorii”, a mai precizat administratorul special al CEH.