Aproape 3000 de cereri pentru tichetele sociale, la Petroşani. Data până la care beneficiarii acestor tichete aveau posibilitatea de a-şi depune cererile a expirat, iar reprezentanţii Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Petroşani au dat deja comandă de aceste tichete.
“Săptămâna aceasta achiziţionăm tichetele, am dat deja comanda, iar începând de săptâmâna viitoare vor începe distribuirea acestora”, a declarat Cristina Mraz, director executiv DLAS Petroşani.
Încă nu s-a stabilit care va fi ordinea de distribuire a tichetelor sociale. Urmează ca zilele acestea să fie puse la punct şi aceste detalii, astfel încât cele peste 2800 de persoane care s-au înscris să nu se îmbulzească. Municipalitatea de la Petroşani acordă şi anul acesta tichete sociale cu ocazia sărbătorilor Pascale. Fiecare persoană care se încadrează în criteriile de acordare va beneficia de tichete cadou în valoare de 70 de lei.
Monika BACIU