Industria eoliană, prin Asociația Română pentru Energie Eoliana (RWEA), propune un proiect ambițios de pregătire și reconversie profesională pentru persoanele din zonele dependente de sectorul producerii energiei din cărbune.
RWEA, împreuna cu companiile din cadrul său cum ar fi Monsson – RESS și CEZ Romania, Ministerul Energiei și Universitatea din Petroșani, au în plan deschiderea unei Academii pentru Surse Regenerabile și Distribuție a Energiei Electrice în Valea Jiului. Academia, își propune accesarea fondurilor disponibile prin Platforma pentru Regiunile Carbonifere în Tranziție, având in vedere ca pe parcursul duratei de implementare a proiectului, de 10 ani, este țintită reconversia a aproximativ 5000 de specialiști in energie eoliana si 3000 in distribuția de energie electrica pe an, pentru un total de pana la 8000.
Abilitățile tehnice și profesionale ale tehnicienilor din sectorul minier sunt ușor transferabile către sectoarele energiei regenerabile și al distribuției de energie, iar certificările obținute în urma cursurilor de formare si reconversie le vor permite acestora să lucreze în instalarea, operarea și mentenanța proiectelor regenerabile și a rețelelor electrice din toata lumea, cu beneficii salariale atractive.
„Într-un moment în care barierele din calea tranziției energetice au încetat să mai fie de natură economică, devine evident că aceasta trebuie să fie justă și echitabilă pentru a fi acceptată de întreaga societate. Iar Romania nu are doar un potențial semnificativ pentru creșterea cotei de energie produsă din surse regenerabile, dar și responsabilitatea de a asigura un viitor comunității dependente de activitățile miniere ce a contribuit de-a lungul timpului la industrializarea tarii. O tranziție energetică de succes include modernizarea economiei regiunilor dependente de activitățile de exploatare a cărbunelui și adaptarea la schimbările structurale si tehnologice, pentru a asigura un viitor comunităților din aceste regiuni.”, afirmă Claudia Brânduș, Președinte RWEA.
„Prin acest nou proiect de dezvoltare a resursei umane din sectorul energetic consolidăm implicarea noastră în formarea noilor generații de specialiști. Alături de programul Ucenic Electrician derulat în licee și de parteneriatele cu universitățile romanești, proiectul derulat împreuna cu RWEA răspunde unei probleme de industrie, dar și cu un puternic impact social”, declară Ondrej Safar – CEO CEZ Romania.
Centrul RESS – Renewable Energy School of Skills din Constanţa, care va fi „clonat” în Valea Jiului, a pregătit până acum circa 4500 de oameni, la standarde internaționale (este membru GWO – Global Wind Organisation), cifră care îi include și pe cei pe care standardele îi obligă să revină la training în fiecare an pentru unele specializări. Aceștia asigură acum nu doar mentanţa celor 3000 MW instalați în eolian în România, ci şi în afara ei, dezvoltând si un nou concept si termen, de navigatori-eolieni. „Peste 95% din specialiștii în regenerabile – preponderant energie eoliana – din România, lucrează pe baza de proiect în străinătate și revin lunar în România, generând venturi mult peste media zonelor din care provin” spune Sebastian Enache, Director de Dezvoltare Monsson.
Necesarul de forță de muncă în domeniul distribuției energiei electrice în România este încă unul din punctele pe care își propune sa le adreseze proiectul, prin realizarea în Tg.Jiu și Craiova, în sprijinul minerilor din cele doua zone, a unor centre de formare și recalificare profesională pentru profesioniști în acest domeniu, cu implicarea CEZ Romania. Pe parcursul duratei de implementare a proiectului, de 10 ani, țintim reconversia a circa 3000 de mineri in profesioniști în distribuția energiei electrice.
În dezvoltarea acestui proiect, RWEA, Monsson – RESS și CEZ Romania au găsit în Ministerul Energiei și Universitatea din Petroșani parteneri deschiși, iar acest lucru este încurajator pentru realizarea cât mai rapidă a Academiei şi înlăturarea provocărilor din calea tranziției energetice și a modernizării sectorului energetic din România.