La munte, doar cu telescaunul vechi. Sezonul de vară din staţiunile montane din Valea Jiului este caracterizat de linişte. În munte se aşterne liniştea, având în vedere că în acest staţiuni montane nu sunt activităţi în această perioadă. Pe perioada verii, în staţiunea montană Parâng circulă doar vechiul telescaun, însă şi cel inaugurat la finele anului trecut poate fi pus în funcţiune dacă afluxul de turişti este unul ridicat.
“În momentul de faţă funcţionează doar telescaunul vechi însă şi cel nou poate fi pornit dacă există cereri din partea turiştilor şi aici ne referim la un aflux mare de turişti”, a dclarat Nicu Taşcă, purtătorul de cuvânt al Primăriei Petroşani.
De la începutul anului şi până în prezent, pentru cele două telescaune s-au vândut undeva la peste 8000 de bilete. Mai exact 8300 de bilete au fost tăiate celor care au urcat în staţiunea montană Parâng cu instalaţiile de transport pe cablu.
În sezonul estival peste codrii se aşterne liniştea. Lipsesc activităţile de promovare a staţiunii de pe timpul verii, iar cei care ar trebui să se aplece asupra acestui aspect sunt cabanierii.Autorităţile locale au încercat să deruleze proiecte de modernizare a celor două staţiuni pentru ca turismul să devină alternativă la minerit. Chiar şi cu investiţiile realizate până acum, sezonul estival nu este profitabil pentru cabanieri. Puţini sunt cei care urcă la munte în lunile de vară.
Monika BACIU