Călin Laza îl înlocuiește pe Mihail Stoicescu în funcția de director comercial. Laza a mai ocupat postul de director comercial pe mandatul lui Mihael Melczer, însă acesta a fost schimbat cu Stoicescu la scurt timp după instalarea noii echipe de conducere. La acel moment, Viorel Stancu, directorul general al CEH, declara că Stoicescu fusese detașat, temporar, pe postul de inginer șef electromecani la mina Livezeni. Călin Laza a ocupat postul de director comercial în baza unui concurs pe care l-a susținut. Mihail Stoicescu a fost numit consilier al directorului general al CEH.
“De astăzi domnul Laza revine pe postul de director comercial. Domnul Stoicescu este consilier de specialitate cu sarcini precise privind investițiile care se vor realiza la mina Livezeni, cunoaște foarte bine problemele de acolo, având ca sarcină specială urmărirea, pornirea șI punerea în funcție a noii capacitățI de producție într-o lună de zile. Se va ocupa de contract, tot ce înseamnă mina Livezeni, va avea un rol bine definit”, a declarat Viorel Stancu, directorul general al CEH.
În momentul de față, directorul general al CEH are trei consilieri. Mihail Stoicescu, Constantin Jujan și Verginica Popescu sunt cei care îl consiliază pe Viorel Stancu.
Monika BACIU