La sfârșitul săptămânii trecute la Palatul Cultural din municipiul Lupeni au avut loc două inedite și interesante spectacole artistice în cadrul programului din acest an al ”Zilelor Culturii Maghiare din Valea Jiului”. Susținute de tineri artiști din comunitatea maghiară a municipiului Lupeni, dar și de un grup de copii din orașul Kecel (Ungaria), localitate înfrățită cu municipiul Lupeni, evenimentele culturale s-au bucurat de un interes aparte în rândul comunității maghiare din Lupeni.
Și în acest an, Primăria și Consiliul local Lupeni au susținut organizarea ”Zilelor Culturii Maghiare” din localitate, răspunzând astfel proiectului propus de Asociația Eben Haezer. Mai mult, la recitalul artistic al invitaților din orașul înfrățit Kecel, au participat și primarul ales al municipiului Lupeni, Lucian Resmeriță precum și viceprmarul Iacob Mesaroș.
”Apreciind rolul pe care comunitatea maghiară îl are în viața urbei noastre, am răspuns cu plăcere invitației de a participa la recitalurile artistice propuse în cadrul ediției din acest an a Zilelor Culturii Maghiare din Valea Jiului, pe care Consiliul local și Primăria Lupeni le-a susținut ca de fiecare dată. Îi felicit pe copiii din Kecel pentru evoluția lor artistică, așa cum membrilor comunității maghiare din municipiul Lupeni le doresc să-și părstreze vitalitatea și interesul pentru menținerea și promovarea culturii în orașul nostru”, a declarat Lucian Resmeriță, primarul ales al municipiului Lupeni.