Copiii care provin din familii cu probleme sociale vor putea asista la un spectacol oferit lor. Cenaclul Pas cu Pas din cadrul Asociației Iosif Tellman din Lupeni s-a gândit și la copiii defavorizați și vrea să le ofere acestora posibilitatea de a participa la un spectacol.
“Având în vedere solicitarea (…) primită din partea doamnei profesor Petronela Baldovin, coordonator al cenaclului “Pas cu pas” în cadrul Asociației Culturale Iosif Tellman de a organiza în comun cu Consiliul Local al municipiului Lupeni un spectacol oferit de cenaclul “Pas cu pas” pentru copiii defavorizați din centrele de plasament, casa de copii, pentru copii cu dizabilități, după analizarea în fapt și în drept consider solicitarea ca fiind binevenită”, arată primarul interimar al municipiului Lupeni, Iacob Mesaroși.
Primăria și Consiliul Local al municipiului Lupeni vor fi parteneri în cadrul acțiunii.
„În cadrul acestui parteneriat, Consiliului Local și Primăriei municipiului Lupeni le revine sarcina de a pune la dispoziție Sala de Spectacole a Palatului Cultural Minerul Lupeni pe timpul derulării spectacolului și de a aloca suma de 1000 lei necesară pentru organizarea evenimentului și pentru cheltuieli cu sponsorizarea”, mai arată viceprimarul interimar.
Evenimentul va avea loc în data de 28 iulie, iar intrarea va fi liberă.
Monika BACIU