Căldura din casele petroșănenilor stă la mâna ministerului Energiei. Abia după ce ministerul de resort spune care sunt soluțiile pentru furnizarea agentului termic în perioada de iarnă, se va ști dacă abonații vor beneficia sau nu de căldură. Senatorul PNL, Carmen Harau, a cerut explicatii ministrilor Dezvoltarii si Energiei privind viitorul sistemului de termoficare din Valea Jiului. “Sistemul de termoficare din Valea Jiului (municipiile Petrosani, Vulcan, Lupeni si orasele Petrila, Aninoasa si Uricani) se afla intr-o situatie dezastruoasa. Până acum, un răspuns a venit doar de la Ministerul Dezvoltării, însă acesta pasează soluția în curtea Ministerului Energiei.
“Precizăm că sistemul de alimentare centralizată cu energie termică a localităților din Valea Jiului a fost înființat șI a funcționat pentru asigurarea încălzirii în sezonul rece șI prepaparea apei calde de consum pentru populație, instituții publice șI operatori economici. Sursa de producere a energiei termic este Sucursala Electrocentrale Paroșeni din cadrul Complexului Energetic Hunedoara, societate aflată în coordonarea Ministerului Energiei. Electrocentrale Paroșeni deține și conductele de transport agent termic. Punctele termice și conductele de distribuție agent termic aparțin unităților administrativ-teritoriale”, arată răspunsul Ministerului Dezvoltării.
În sezonul de iarnă trecut, doar abonații de la Petroșani au mai beneficiat de agent termic, mai exact aproximat 2000 de apartamente, din totalul de 12.2340 branșate inițial.
“În municipiile Lupeni șI Vulcan operatorii de distribuție Societatea Unievrsal Edil Lupeni șI Termoficare SA Vulcan au intrat în faliment, iar serviciul nu a fost delegate altui operator”, mai arată răspunsul.
Același minister identifică o problemă deja cunoscută la nivelul Văii Jiului, și anume cea a strării de degradare accentuate a rețelei.
“Cauzele funcționării necorespunzătoare a sistemului centralizat de alimentare cu energie termică a localităților din Valea Jiului șI a sistării furnizării serviciului către populație: starea tehnică a instalațiilor șI echipamentelor, în marea majoritate cu durata de viață depășită, supradimensionate raportat la necesarul actual de energie termică, care nu oferă siguranță în exploatare șI funcționează cu randamente scăzute, costuri mari pentru producerea , transportul șI distribuția energiei termice generate de starea instalațiilor, pierderile înregistrate pe rețelele termice șI eficiență energetică redusă, datorii mari înregistrate de operatorii de distribuție către producătorul de energie termică (Sucursala Electrocentrale Paroșeni) datorită neîncasării de la populație a contravalorii energiei termice livrate (în situația municipiului Petroșani – societatea Termoficare SA – în reorganizare – peste 58 milioane lei), lipsa lucrărilor de investiții promovate de Sucursala Electrocentrale Paroșeni pentru reabilitarea rețelelor de transport, dar și de autoritățile administrației publice locale pentru modernizarea infrastructurii de distribuție energie termică (puncte termice, rețele termice). De asemenea, precizăm că nicio localitate din Valea Jiului nu a solicitat fonduri de la bugetul de stat prin programul “Termoficarea 2006-2020 căldură șI confort”, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 426/2006, republicată”, mai arată răspunsul oferit de Ministerul Dezvoltării, senatorului PNL, Carmen Hărău.
Abia după ce ministerul primește un răspuns de la Ministerul Energiei se va cunoaște dacă abonații vor beneficia de agent termic în perioada de iarnă.
Monika BACIU