Grădinițele din Petroșani fac înscrieri și pentru copiii de vârste foarte mici. Cu aprobarea Inspectoratului Școlar și a Consiliului Local, la grădinițele din Petroșani pot fi înscriși și copiii cu vârste cuprinse între 2 și 3 ani. Până acum acest lucru nu era posibil, dar cadrele didactice vor să vină, astfel, în sprijinul părinților care nu au cu cine își lăsa copiii.
“Vin cu o veste bună care ar putea să ne dea o speranță frumoasă pentru viitor. Suntem cea de-a doua grădiniță ca mărime din județ și grădinița noastră este plină de copii. Planul nostru de școlarizare a fost realizat din primele zile ale acestui început de an școlar. Pentru că știm că există o problemă la nivelul comunității noastre cu segmentul copiilor de vârstă între 2 și 3 ani, domnul primar, Consiliul Local, noi educatoarele am decis să întindem o mână de ajutor familiilor care au copii de această vârstă și nu au unde să îi ducă sau nu au bone, încercăm în limita locurilor disponibile, cu aprobarea Inspectoratului Școlar Județean să vă ajutăm în acest sens. Vă așteptăm la grădiniță, o parte din acești copii au fost deja înscriși în grădinițele noastre și cei care aveți în continuare astfel de probleme, vă așteptăm să veniți, să găsim împreună o soluție”, a spus Lucia Muntean, directorul grădinițelor din Petroșani.
Învăţământul preşcolar face parte din nivelul educaţiei timpurii, alături de învăţământul antepreşcolar, aşa cum reiese din Legea educaţiei. Mai exact, nivelul antepreşcolar cuprinde copiii de până la şase ani, iar învăţământul preşcolar (format din grupa mică, grupa mijlocie şi grupa mare) cuprinde copiii de 3-6 ani.
Monika BACIU