Anul universitar a început și la Petroșani, la fel ca în toate centrele universitare din țară. Manifestările au debutat sub semnul schimbării. Educația este arma prin care se poate schimba lumea a spus rectorul Universității Petroșani, citându-l pe Nelson Mandela. O lume educată este o lume civilizată, care tinde spre modernism și dezvoltare.
“Deschiderea unui nou an universitar este un moment de bilanț, dar mai ales, de stabilire a unor noi direcții de activitate și noi abordări privind planurile de perspectivă și managementul universitar. Universitatea noastră, continuatoare a unor tradiții academice în domeniul învățământului superior, împlinește în acest an 70 de ani de la înființarea învățământului superior la Petroșani parcurge o perioadă de transformări atât în ceea ce privește diversificarea și consolidarea programelor de studii cât și a conținutul pregătirii studenților, adaptat la cerințele economiei de piață. Pornind de la premisa că educația este cea mai puternică armă prin care putem schimba lumea, afirmație a lui Nelson Mandela, ne concentrăm întreaga atenție asupra resursei umane, învățământul superior având o contribuție directă la formarea nu numai de specialiști, dar și de modelare a caracterelor absolvenților”, a spus rectorul Universității Petroșani, prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai.
Reprezentanții instituției de învățământ superior din Valea Jiului și-au propus să continue programele de dezvoltare și internaționalizare a Universității.
“În vederea impulsionării activității didactice și a eficientizării procesului de învățământ, planul strategic de dezvoltare a Universității din Petroșani prevede o serie de activități menite să contribuie la adaptarea programelor de studii la nevoile pieței muncii, la dezvoltarea cercetării științifice universitare, la întârirea sistemului de asigurare a calității, la dezvoltarea parteneriatelor internaționale”, a mai spus sursa citată.
Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroşani, absolvent al Universităţii Petroşani, dar şi cadru didactic îi îndeamnă pe studenţi să îşi consolideze cunoştinţele, pentru că numai aşa prin profesionalism pot fi depăşite toate obstacolele cu care se confruntă Valea Jiului.
“E un moment important pentru învățământul superior din România, și în mod special din Petroșani, deschiderea noului an universitar. Vă felicit că ați ales să fiți studenții Universității din Petroșani, o universitate care are o istorie și o tradiție foarte importantă în România și în lume în ceea ce privește învățământul superior. E un început de drum și vreau să vă transmit că ceea ce se întâmplă la Petroșani, din punct de vedere al învățământului superior, se întâmplă și în celelalte centre universitare din România, și faptul că voi sunteți studenți aici nu e cu nimic mai prejos decât a fi student în marile centre universitare. Petroșaniul și mediul universitar de aici pot conferi avantaje pe care alte centre nu le oferă”, a spus Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Sorin Vasilescu, susţine că instituţia de învăţământ superior din Valea Jiului reprezintă pilonul unei dezvoltări pentru întreg judeţul Hunedoara.
“Începerea anului universitar este un moment deosebit și sunt onorat să particip alături de dumneavoastră la acest eveniment. Este important acest moment pentru că proiectele pe care le aveți, ceea ce doriți să faceți în viitor au punct de plecare începerea anului universitar. Universitatea din Petroșani, tot timpul, a fost un simbol al învățământului superior din județul Hunedoara”, a precizat vicepreședintele Consiliului Județean Hunedoara, Sorin Vasilescu.
Universitatea din Petroșani are un număr de 24 de specializări la învățământul de licență, 18 specializări la învățământul de masterat între care două specializări în limba engleză și cinci specializări la doctorat. Universitatea din Petroşani şi-a ocupat toate locurile bugetate atât la studiile universitare de licenţă, cât şi la cele de masterat.
Monika BACIU