Lucian Resmeriță a anunțat încă de acum două săptămâni că pe raza localității vor fi amenajate mai multe parcări. Zilele acestea au început aceste lucrări. Una din marile probleme cu care se confruntă toate localitățile Văii Jiului este cea a parcărilor, numărul în creștere al autoturismelor face ca acestea să fie parcate haotic și in cea mai mare parte pe crosabil,ceea ce îngreunează traficul și pune in pericol de cele mai multe ori siguranța cetățenilor. Această problema este pe cale să se rezolve în municipiul Lupeni. Municipalitatea de aici a început de luni derularea lucrărilor de amenajare a unor parcări noi în Zona Bucura-Parângului.
“Întrucât ne dorim retragerea autoturismelor parcate pe arterele rutiere, contribuind astfel atât la fluidizarea traficului dar și la siguranța cetățenilor, de luni am început derularea lucrărilor de amenajare a unor noi parcări în Zona Bucura-Parângului. În această zonă vor fi amenajate parcări în zece locații, în perioada următoare avem în vedere amenajarea unor parcări noi și în alte zone ale localității”, a declarat Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.
În acest fel, uutoritățile locale au în vedere amenajarea mai multor parcări în interiorul cartierelor, astfel încât să descongestioneze traficul de pe bulevard.
Monika BACIU