Astăzi, 30.10.2017 în jurul orei 07.00, la mina Uricani în zona sector C15 – îndiguire, s-a produs o explozie la o adâncime de aproximativ 50 m. Din primele informații, explozia a surprins în subteran 4 persoane care executau lucrări specifice de închidere a minei.
Încă de la momentul apelului, la fața locului au fost capacitate 3 ambulanțe SMURD, 2 ambulanțe din cadrul SAJ, 1 autospecială de transport victime multiple, 1 autospecială de lucru cu apă și spumă. În vederea asigurării unui răspuns rapid în acordarea îngrijirilor medicale optime, au fost solicitate în sprijin 2 elicoptere SMURD
După aproximativ 30 minute au fost evacuate 3 victime conștiente ce prezentau arsuri la nivelul corpului și membrelor precum și ușoare traumatisme. Victimele au fost stabilizate din punct de vedere hemodinamic și transportate către Unitățile de primiri urgențe din cadrul Spitalelor municipale Petroșani și Lupeni în vederea realizării unor analize amănunțite asupra starii de sănătate.
Urmare a analizelor amănunțite realizate de persoalul medical din cadrul unităților sanitare precum și a evoluției stării de sănătate a victimelor s-a decis transportul acestora, cu un elicopter din cadru IGAv capabil să asigure transport victime multiple, către Spitalul Clinic de Urgență de Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri și Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar Arseni” din municipiul București.
“Cea de-a 4-a victimă a fost evacuată în jurul orei 11.40, aceasta nu prezenta semne vitale. După efectuarea manevrelor de resuscitare, victima a fost declarată decedată”, arată informarea ISU.
Totodată, a fost sesizat Inspectoratul Teritorial de Muncă Hunedoara în vederea stabilirii cauzelor și împrejurărilor care au dus la producerea accidentului, iar în cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă, neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă și nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, cercetările efectuându-se sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani.
Foto: arhivă