Reprezentanții celor șase administrații locale, cei ai mediului de afaceri, academic și mass-media și-au dat mâna pentru a sprijini un proiect vital pentru Valea Jiului. Mai este nevoie și de implicarea cetățenilor. Autoritățile locale au demarat o campanie de strângere de semnături pentru reluarea lucrărilor la drumul care face legătura între Câmpu lui Neag și Herculane.
Dănuț Buhăescu consideră că “dacă ne aducem contribuția cred că vom convinge Guvernul României să treacă pe lista de investiții, în bugetul de anul viitor această investiție extrem de importantă”.
“Este o acțiune civică pentru susținerea reluării investițiilor la modernizarea drumului DN 66A Câmpul lui Neag-Băile Herculane. Această acțiune civică sperăm să vină în sprijinul acțiunilor noastre. Este o acțiune a întregii comunități din Valea Jiului. astăzi se împlinesc 20 de ani de când au fosrt făcuți primii pași pentru realizarea acestei investiții extrem de importante. Acest drum înseamnă dezvoltarea celei mai puternice baze de infrastructură pentru viitoarele investiții care vor genera locuri de muncă, mai ales în domeniul turistic. Dacă ne aducem contribuția cred că vom convinge Guvernul României să treacă pe lista de investiții, în bugetul de anul viitor această investiție extrem de importantă. Facem această strângere de semnături de la cetățenii din Valea Jiului. Am încercat să grăbim lucrurile pentru că dorim ca până la aprobarea bugetului național să putem trimite la București semnăturile, să arătăm că nu este doar voința unor lideri, ci este dorința întregii comunități a Văii Jiului”, spune Dănuț Buhăescu, primarul orașului Uricani.
Tiberiu Iacob Ridzi: “Semnătura are, în democrație, o forță mai mare decât poate un buldozer” și îi îndeamnă pe cetățeni să se ralieze acestui demers.
“Iată că se poate să ne dăm mâna cu toții, cu mediul de afaceri, mediul academic, presa, să fim împreună pentru un scop foarte important și un scop al Văii Jiului. Trebuie reușim să sensibilizăm Guvernul României și prin efortul nostru și să aratăm că necesitatea acestui drum este de foarte mare importanță pentru Valea Jiului. Acum este nevoie de un efort suplimentar al întregii comunități din Valea Jiului pentru că drumul să fie refinanțat. Semnătura are, în democrație, o forță mai mare decât poate un buldozer”, spune Tiberiu Iacob Ridzi, primarul municipiului Petroșani.
Lucian Resmeriță: “Scopul nostru este să fim pe lista de investiții a Guvernului României”, iar pentru a dovedi acest lucru trebuie ca cetățenii din Valea Jiului să semneze această petiție.
„Atunci când este vorba de proiecte importante pentru Valea Jiului trebuie să ne dăm cu toții mâna, numai așa putem să facem lucrurile să meargă înainte. Acest proiect este vital pentru noi, pentru Valea Jiului. Noi avem nevoie de această deschidere. Trebuie să înțelegem că turiștii, investitorii nu vor veni în Valea Jiului dacă nu le putem oferi aceste căi de acces ca să ajungă cu ușurință în orice colț al țării. Turiștii sunt o sursă de venit pentru Valea Jiului, iar cu acești bani noi reușim să dezvoltăm aceste comunități. Scopul nostru este să fim pe lista de investiții a Guvernului României”, spune Lucian Resmeriță, primarul municipiului Lupeni.
Cristian Merișanu: “Este foarte important pentru turismul din Valea Jiului, acest drum”, iar deschiderea sa ar putea atrage investitori în Valea Jiului.
“Suntem într-un moment important, faptul că toți primarii suntem la aceeași masă. Este un proiect foarte important care ar veni în completarea proiectului Consiliului Județean care prevede realiazrea drumului dintre Pasul Vâlcan și Merișor, care sperăm să fie o altă deschidere a Văii Jiului. acest drum, Câmpu lui Neag-Herculane ar veni ca o încununare a dorinței noastre de a deschide Valea Jiului către investitori, pentru turiști, oameni de afaceri. Este foarte important pentru turismul din Valea Jiului, acest drum”, spune Cristian Merișanu, viceprimarul municipiului Vulcan.
Vasile Jurca: “Trebuie să punem presiune pentru că este un drum important”
„Și noi sprijinim inițiativa de a finanța acest drum pentru că îl considerăm important pentru Valea Jiului. Mă bucur că reușim să ne sprijinim reciproc. Trebuie să punem presiune pentru că este un drum important”, a spus Vasile Jurca, primarul orașului Petrila.
Nicolae Dunca: “Domnul premier, ne-a impulsionat și ne-a rugat ca inițiativa să vină de la comunitățile locale”, astfel încât Valea Jiului să dovedească că îșI dorește acest drum
„Am făcut tot feluri de demersuri pentru realizarea acestei investiții. Consider că acest demers rezultă din faptul că la ultima întâlnire cu domnul premier, ne-a impulsionat și ne-a rugat ca inițiativa să vină de la comunitățile locale”, a spus Nicolae Dunca, primarul orașului Aninoasa.
Și investitorii privați din Valea Jiului s-au alăturat acestui demers.
Emil Părău: “Este imposibil să nu se țină cont de atâtea semnături” cel mai important investitor din zona de vest a Văii Jiului subliniază că Valea Jiului depinde tot de cei de aici.
„Mă bucur că s-a ajuns în acest stadiu, să văd că cele șase primării își dau mâna pentru un lucru care trebuia să îl facem de mai mult timp. Sunt convins 99% că dacă vom strânge peste 50.000 de semnături acest drum se va face spre Herculane. În acest fel vom face și noi presiune pe guvernanți și vor lua în seamnă aceste semnături. Acest drum există la ora actuală. Este un drum făcut în anul 1984, ca drum forestier. De atunci el a fost folosit. Sunt ONG-uri care nu vor să se facă nimic care spun că acest drum va străbate singura zonă virgină din Europa. Zonă virgină este în Valea Cernei, nu are nimic de a face cu acest drum. Singura greșeală făcută este în anul 2003 că atunci când s-a făcut acel parc Domogled s-a prins o parcelă în așa drum ca drumul să treacă prin acea parcelă. Nu este o zonă virgină pe unde merge acest drum. Acest drum nu va influența în mod negativ înmulțirea animalelor. Datorită acestui drum nu s-a mai făcut braconaj deloc în acea zonă. Acest drum este foarte important pentru comunitate. Este singurul drum longitudinal din Europa, pleacă de-a lungul munților de la Herculane până la Voineasa. Cel puțin 500 de locuri de muncă se vor face în Valea Jiului. este foarte important să arătăm că vrem acest drum. Este imposibil să nu se țină cont de atâtea semnături. Nu știu câți investitori au venit în Valea Jiului. Tot noi trebuie să facem ceva, putem face lucruri mari, dar împreună”, a spus Emil Părău, investitor
Sorin Apostu: “Nu este nicio logică a unei investiții, să cheltui aproape jumătate din bani și să o oprești acolo”, făcând referire la faptul că orice investitor are nevoie de un mediu prilenic.
“Eu, din punct de vedere al omului de afaceri știu că orice comunitate s-a dezvoltat pe cursuri de apă și intersecții de drumuri, ceea ce nouă ne cam lipsesc. E foarte importantă mobilitatea în zona afacerilor. Noi ca oameni de afaceri avem un singur scop pentru care ne trezim dimineața: să înmulțim capitalul. Acest lucru îl putem face atât timp cât avem un mediu prielnic. Nu este nicio logică a unei investiții, să cheltui aproape jumătate din bani și să o oprești acolo. Sper ca împreună să reușim să adunăm aceste semnături”, a spus Sorin Apostu, investitor.
Cetățenii Văii Jiului care vor să susțină acest proiect, pot semna petițiile care se găsesc la sediile celor șase primării din Valea Jiului.
Monika BACIU