Primarii din Valea Jiului s-au întâlnit cu premierul României, Mihai Tudose, pentru a-i înmâna lista cu semnăturile pentru reluarea lucrărilor la drumul spre Herculane. 35.000 de persoane au semnat listele. Cele 35.000 de semnături au fost adunate într-o perioadă de trei săptămâni.
”Guvernul susţine proiectele care pot contribui la dezvoltarea Văii Jiului și revitalizarea acestei zone prin turism”, a declarat premierul Mihai Tudose.
Alături de primari, la întrevederea cu premierul României, Mihai Tudose, au fost și parlamentari ai județului Hunedoara, directorul general al ApaServ Valea Jiului, Costel Avram, primarul din Brad, dar și președintele Consiliului Județean Hunedoara, Mircea Bobora. Primarii din Valea Jiului îi solicită lui Mihai Tudose alocare de fonduri, în bugetul de stat pentru anul 2018, pentru reluarea lucrărilor la drumul care leagă Câmpu lui Neag de Herculane.
Monika BACIU