Fostul Președinte al României, prof.univ.dr. Emil Constantinescu va primi titlul de Doctor Honoris Causa al Univrsității din Petroșani. În acest sens, Senatul instituției academice din Valea Jiului a emis o hotărâre (Hotărârea 128/2017) prin care i se conferă prof.univ.dr. Emil Constantinescu titlul academic onorific. Ceremonia de înmânare a însemnelor acestei distincții va avea loc la o dată care urmează să fie stabilită de comun acord cu profesorul Emil Constantinescu.
Emil Constantinescu s-a născut la 19 noiembrie 1939 în Tighina (localitate care aparține astăzi Republicii Moldova. A parcurs toate treptele carierei universitare ca asistent, lector și conferențiar la Facultatea de Geologie (1966 – 1990). Din 1991 și în prezent este profesor de Mineralogie la Universitatea București. Visiting professor la Universitatea Duke, SUA (1991 – 1992). A fost ales prorector (1990 – 1992) și rector (1992–1996) al Universității București; președinte al Consiliului Național al Rectorilor din România (1992–1996); membru al Comitetului permanent al Asociației Universităților Europene – CRE (1992–1993; 1994–1998); membru al Asociației Internaționale a Președinților de Universități – IAUP (1994–1996). Autor a 12 cărți și a peste 60 de studii în domeniul geologiei, publicate în reviste științifice de prestigiu din țară și din străinătate. Membru de onoare și membru ales al Societăților geologice și mineralogice din Marea Britanie, Germania, SUA, Grecia, Japonia; al Societății de Geografie din Franța și al Societății National Geographic din SUA. A ținut conferințe la Universitățile Tübingen, Oxford, Standfort, Harvard, Berkeley, Columbia – New York, Georgetown – Washington, Indiana – Bloomington, Rio de Janeiro, Sydney, Praga, Turku, Cairo, Lublin. Distins cu Premiul Academiei Române pentru contribuții științifice în domeniul geologiei (1980); Palmas Academicas, conferită de Academia Braziliană de Litere, Rio de Janeiro (2000); medalii de aur și onorifice ale Universității Comenius din Bratislava; Universității Caroline din Praga și Universității din Sao Paolo; Medalia Arthur Bertrand, acordată de Academia de Științe, Institut de France; medalii conferite de Institutul Național de Științe și Arte din Franța, Universitatea Paris–Sorbonne și Universitatea din Amsterdam.
În perioada 1996-2000, Emil Constantinescu a fost Președintele României, ales prin vot direct de peste 7 milioane de români. În această calitate, a îndreptat în mod hotărât țara spre intrarea în NATO și UE, a lansat mari proiecte de dezvoltare a infrastructurii „România la Răscruce”.
Profesorul Emil Contantinesc este, de asemenea, Doctor Honoris Causa al Universităților din Liège, Atena, Montréal, New Delhi, Beijing, Bilkent – Ankara, Sofia, Maribor, Chișinău, Bangkok, Astana și al Ecole Normale Supérieure – Paris.